Rodri nu are Instagram, X sau Facebook. Viața discretă a celui considerat ”creierul” campioanei lumii
Câștigător al Champions League și al Premier League, al Balonului de Aur, cu Manchester City și, acum, câștigător al tuturor trofeelor pe care le poate câștiga un jucător al naționalei Spaniei: titlurile de campion al Europei și al lumii.
Rodri și-a scris numele cu litere mari în istoria fotbalului național și internațional, ridicând cea de-a doua Cupă Mondială din palmaresul echipei „La Roja”, după o luptă crâncenă cu obstacolele care l-au ținut aproape un an departe de terenul de joc, din cauza unei leziuni la ligamentul încrucișat.
Ultima pagină a unei cariere de vis a scris-o, alături de mentorul său, Luis de la Fuente, la New York, în finala Cupei Mondiale, duminică 19 iulie.
Și, după ce a câștigat meciul cu Argentina lui Messi, Rodri nu a putut posta nimic pe rețelele sociale, pentru că… nu are conturi de utilizator în social media.
”În schimb, a împărtășit pe teren momente de neuitat alături de familia sa, la fel ca și cele pe care ni le-a lăsat în fiecare dintre meciurile acestui Campionat Mondial.
Dar da, Rodri este mult mai mult decât un băiat fără conturi pe rețelele sociale care a împlinit 30 de ani în cantonament. Simplitatea și formarea sa transpar într-o viață personală discretă”, scrie Marca, ziar care face o scurtă istorie a vieții fotbalistice a căpitanului La Roja.
A studiat Managementul afacerilor, iar partenera sa este chirurg
De când, la Villanueva de la Cañada (Madrid), pe 22 iunie 1996, s-a născut Rodrigo Hernández Cascante, numele din acte al căpitanului Spaniei, cei care l-au cunoscut în multiplele sale ipostaze spun că Rodri a fost întotdeauna un copil matur datorită responsabilității și exemplului pe care le-a dat încă din copilărie.
Crescut în lumea fotbalului, nu a neglijat niciodată studiile și, când s-a transferat la Villarreal CF, a urmat facultatea de Administrare și Managementul Afacerilor (ADE) la Universitatea Jaime I din Castellón.
Când a semnat cu Manchester City în 2019, a fost o zi în care a trebuit să facă un drum dus-întors în aceeași zi pentru a-și finaliza studiile.
Poate că aceste călătorii au avut și un motiv legat de dragoste, scriu jurnaliștii madrileni.
Partenera sa, pe care o cunoaște de mai bine de 10 ani de la universitate, este Laura Iglesias; ea studia medicina și acum lucrează ca medic chirurg.
Laura a fost întotdeauna un mare sprijin pentru „creierul” echipei naționale a Spaniei, așa cum îl numesc jurnaliștii spanioli pe Rodriși, deși este adevărat că nu postează împreună pe rețelele sociale, publicul i-a putut vedea într-o fotografie încărcată de Sara Botello, partenera lui Laporte, în care apar cei patru.
Rodri și Laporte s-au cunoscut în perioada în care ambii fotbaliști jucau la Manchester City.

Rodri, Laporte și partenerele de viață, bucurându-se de Cupa Mondială. Imaginea a fost postată de Sara Botello (dreapta), partenera fundașului central al Spaniei. Sursa: Instagram/Sara Botello
În plus, printre hobby-urile fotbalistului din Madrid se numără padelul și muzica rock.
Rodri este proprietarul unui apartament din luxosul complex rezidențial City Suites , din orașul englez Manchester și, de asemenea, deține o altă casă în complexul rezidențial Villafranca del Castillo, din Madrid.

