România, pe primul loc în UE la numărul pensionarilor care își caută un loc de muncă. Pentru cei mai mulți, veniturile nu le ajung
Peste jumătate dintre pensionarii din România care își caută un loc de muncă o fac din motive financiare, nu pentru a rămâne activi. Țara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, cu un procent aproape dublu față de media europeană.
La șase ani de la pensionare, o femeie din București spune că este nevoită să lucreze în continuare pentru a se întreține. Pensia de aproximativ 3.500 de lei nu îi acoperă cheltuielile, iar salariul pe care îl primește este modest.
Pensionar angajată „Pensia pe care o am este foarte mică și nu știu cât o să mai muncesc ca să pun un ban deoparte și să supraviețuiesc. Salariul nu este foarte mare. Patronii știu că am nevoie de acest salariu și nu îl măresc, deși muncesc mai mult decât mulți dintre colegii mei”, povestește femeia.
O fostă farmacistă se află în aceeași situație. Deși s-a pensionat în urmă cu 15 ani, continuă să lucreze în domeniu.
Farmacistă pensionară „Am ieșit la pensie în 2010 cu 950 de lei. Acum pensia este în jur de 3.000 de lei, dar nici cu această sumă nu te poți descurca. Norocul meu este că îmi place meseria”, spune aceasta.
Potrivit datelor europene, România are cea mai mare pondere a pensionarilor care își caută un loc de muncă, fiind urmată de Bulgaria, Croația și Letonia. Media la nivelul Uniunii Europene este de aproximativ 30%.
Specialiștii în recrutare spun că, în ultimii ani, tot mai multe companii au început să angajeze persoane de peste 50 și 60 de ani, în contextul deficitului de forță de muncă. Cei mai mulți pensionari revin în domeniile în care au lucrat anterior, în special în sectoarele cu fluctuație mare de personal, precum retailul și serviciile.
Experții în calitatea vieții explică însă că situația din România este influențată și de faptul că anumite categorii profesionale se pot pensiona la vârste mai mici, chiar și în jurul vârstei de 45 de ani. Astfel, numărul pensionarilor aflați încă la vârsta la care pot munci este mai mare decât în alte state europene.
La nivelul Uniunii Europene, aproape 13% dintre persoane continuă să lucreze în primele șase luni după pensionare. Spre deosebire de România, unde principalul motiv este nevoia de bani, în multe state europene oamenii aleg să rămână în activitate pentru că le place ceea ce fac și pentru a-și menține viața socială activă.

