Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

captura video
captura video
30 iunie 2026, 18:43 (actualizat 30 iunie 2026, 18:44)

Rusia – o ţară bogată în resurse de hidrocarburi şi exportatoare tradiţională de energie – poartă discuţii cu alte ţări cu privire la posibilitatea de a importa combustibil, a anunţat marţi Kremlinul, citat de dpa.

Aceasta este posibil, dacă Rusia va putea să obţină preţuri acceptabile la carburanţi în urma negocierilor, a lăsat să se înţeleagă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei oficial de presă TASS.

Ar fi un alt pas către stabilizarea pieţei şi ar avea ca scop combaterea panicii, a spus Peskov, care nu a menţionat vreuna din ţările cu care Rusia negociază în prezent, limitându-se să afirme că „există contacte” în acest sens.

Viceprim-ministrul Aleksandr Novak a menţionat, de asemenea, importurile drept o posibilă măsură pentru a asigura stabilitatea pieţei interne a combustibililor.

Declaraţiile responsabililor ruşi intervin în contextul în care Ucraina, pe care Rusia a invadat-o acum mai bine de patru ani, şi-a extins semnificativ atacurile în profunzimea teritoriului rus ca parte a apărării sale.

Rafinăriile ruseşti sunt lovite în mod repetat şi iau foc. Kievul încearcă să perturbe aprovizionarea cu combustibil a armatei ruse şi să reducă veniturile Moscovei din sectorul energetic, esenţiale pentru finanţarea războiului.

Între timp, benzina a devenit prohibitivă în numeroase regiuni din Rusia şi în teritoriile ocupate. Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut recent existenţa unor probleme din cauza atacurilor ucrainene cu drone, în special asupra infrastructurii energetice. El a spus că se poate observa o anumită lipsă de carburanţi, dar nu una critică.

În acest context, în regiunea Irkuţk (Siberia), oamenii aşteaptă jumătate de zi şi toată noaptea la cozile la benzină, cea mai lungă aşteptare fiind de 18 ore. Şaizeci la sută din benzina produsă de rafinăria Angarsk din regiune este trimisă la Moscova, informează portalul rusesc independent (din exil) Meduza.io. 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite