Refugiul lui Arbeloa după despărțirea de Real Madrid: un ”pueblo” din Navarra, unde au trăit bunicii săi și unde unchiul său a fost primar

Alvaro Arbeloa/Foto: Profimedia Images
10 June 2026, 16:59 (actualizat 11 June 2026, 13:11)

Fostul antrenor al echipei Real Madrid s-a născut în Salamanca, dar păstrează o legătură foarte strânsă cu o mică localitate din Navarra

Era un secret pe care toată lumea îl știa, dar Álvaro Arbeloa a încetat oficial să mai fie antrenorul Real Madrid marți după-amiază, moment în care ”clubul alb” a emis un comunicat prin care a confirmat ceea ce toată lumea știa deja.

Antrenorul, la doar șase luni după ce i-a preluat locul lui Xabi Alonso, se află acum fără echipă.

S-a născut în Salamanca

Cine știe ce îi rezervă următoarele luni, dar, deocamdată, se va putea odihni, dacă dorește, scrie publicația Mundo Deportivo, care a aflat și ce planuri are fostul jucător și antrenor al echipei din capitala Spaniei:

”Lunile de vară sunt propice pentru relaxare, iar pentru asta nimic nu se compară cu întoarcerea la origini. Arbeloa s-a născut în Salamanca din cauza serviciului tatălui său, deși, de la vârsta de patru ani, a crescut în Zaragoza. Cu toate acestea, există un alt loc cu care are o legătură specială: Carcastillo.

Julio Prieto Arbeloa, unchiul fost primar

Acest mic sat din regiunea Navarra, cu doar 2.500 de locuitori, a fost casa bunicilor săi din partea tatălui. În plus, unchiul său a fost primar – Julio Prieto Arbeloa (din partea formațiunii Uniunea Poporului din Navarra) – al localității, între 2007 și 2011.

Nepotul, invitat în sat după ce a devenit campion mondial cu Spania

Liderul local a profitat de situație: în vara anului 2010, la scurt timp după ce Arbeloa a devenit campion mondial cu Spania, la turneul final din Africa de Sud, l-a invitat pe nepotul său la ceremonia de deschidere a festivalului.

Chiar acolo, fotbalistul și-a amintit cu mândrie”:

„Mă aflu în satul bunicilor mei, al unchilor mei, al întregii mele familii”.

Adevărul este că acest sat, dincolo de legătura pe care Arbeloa o are cu el, prezintă un mare interes.

Bardenas Reales – principala atracție

Bardenas Reales – ”un loc desprins de pe altă planetă”/sursa: Primăria din Carcastillo

”Se află în estul Navarrei, la câțiva kilometri de granița cu regiunea Aragon, și servește drept poartă de intrare către una dintre cele mai spectaculoase – și mai deosebite – zone din geografia spaniolă: Bardenas Reales, un loc care pare desprins de pe altă planetă și pe care autorul acestui articol a avut ocazia să-l viziteze vara trecută”, scrie jurnalistul Adrián Pérez Sanmartín, autorul materialului despre refugiul ex-antrenorului de la Real Madrid.

Primăria din Carcastillo descrie astfel principala sa atracșie turistică:

”Parc natural de o frumusețe sălbatică, declarat Rezervație a Biosferei de către UNESCO. Un peisaj semidesertic de 42.500 de hectare care impresionează și surprinde la fiecare nouă vizită.

Bardenas Reales se află în sud-estul Navarrei, în centrul depresiunii Văii Ebro, având o suprafață de 41.845 de hectare. Axele sale maxime sunt de 45 km în direcția nord-sud și de 24 km în direcția est-vest.

Se învecinează cu un total de treisprezece comune din Navarra și, la est, cu Comunitatea Autonomă Aragon”.

Monasterio Real de la Oliva și castelul din Carcastillo

Monasterio Real de la Oliva – Mănăstire declarată Monument Istoric Național la 24 aprilie 1880/sursa: Primăria din Carcastillo

”Desigur, nu este nevoie să ieși din sat pentru a găsi ceva de făcut sau de văzut. Carcastillo se mândrește printre atracțiile sale cu Mănăstirea Santa María la Real de la Oliva (sec. al XII-lea), cu spectaculosul său claustru gotic, sau cu Biserica San Salvador (sec. al XIII-lea). Pe străzile sale se remarcă, de asemenea, Palatul Abatelui, o clădire din secolul al XVI-lea construită din piatră, care se distinge prin balconul său renascentist”, adaugă jurnalistul, în Mundo Deportivo.

Despre Mănăstirea Santa María la Real de la Oliva, primăria locală scrie astfel pe site-ul de prezentare:

”Mănăstire cisterciană din secolul al XII-lea. Biserica sa spațioasă este unul dintre cele mai autentice exemple ale artei cisterciene din Spania.

Mănăstire declarată Monument Istoric Național la 24 aprilie 1880.

Cloisterul gotic, sala capitulară și capela Sfântului Iisus Hristos vă vor dezvălui importanța artistică a acestei mănăstiri, construită în secolele al XII-lea și al XIII-lea, în care este ușor să petreceți ore întregi în meditație liniștită și continuă”.

”Printre clădirile civile se remarcă palatul Carcastillo. Este o construcție din piatră din secolul al XVI-lea, cu un balcon care păstrează elemente ornamentale renascentiste și care se încheie cu o terasă acoperită sau o galerie cu arcade din cărămidă, caracteristice regiunii Ribera”, este o altă recomandare făcută turiștilor de autoritatea locală a satului unde Arbeloa își poate găsi liniștea, după despărțirea de Real Madrid.

Palacio del Abad ”Casa Malle”/sursa: Primăria din Carcastillo

Numit antrenor după semi-eșecul cu Xabi Alonso

Ultima formalitate necesară pentru ca banca tehnică a Real Madrid să fie gata pentru sosirea lui José Mourinho este deja o realitate. Clubul a anunțat marți, 9 iunie, că Álvaro Arbeloa părăsește banca tehnică a echipei principale.

Clubul nu a precizat dacă antrenorul originar din Salamanca va rămâne legat de club într-o altă funcție din structura tehnică, deși cuvintele folosite la finalul comunicatului sugerează că ar putea părăsi definitiv Real Madrid.

Arbeloa (43 de ani), care a fost produs al academiei Real Madrid și jucător în prima echipă timp de șapte sezoane, s-a alăturat staff-ului tehnic al La Fábrica în vara anului 2020.

În primele două sezoane, a antrenat mai întâi echipa Infantil A, cu care a câștigat titlul de campioană a Ligii, iar apoi echipa Cadete A.

În vara anului 2022 a preluat conducerea echipei Juvenil A, pe care a antrenat-o timp de trei sezoane. În primul său sezon a reușit tripla națională (Liga, Cupa Regelui și Cupa Campionilor).

La începutul acestui sezon a preluat conducerea echipei Castilla, până când, în ianuarie, la jumătatea sezonului, a preluat frâiele echipei principale pentru a redresa situația după demiterea lui Xabi Alonso.

În cele 28 de meciuri pe care le-a condus la Madrid, a obținut 18 victorii, 2 egaluri și 8 înfrângeri.

Dar echipa a fost eliminată, umilitor, în optimile Cupei Spaniei de o echipă din Liga a doua, Albacete, a fost eliminată în sferturile Champions League, de Bayern Munchen, într-un meci marcat de controverse arbitrale, iar în La Liga, echipa nu a reușit să țină pasul cu Barcelona, care a câștigat al doilea an consecutiv campionatul Spanie, sub bagheta germanului Hansi Flick.

Comunicatul oficial al clubului Real Madrid despre despărțirea de Alvaro Arbeloa

„Real Madrid C.F. și Álvaro Arbeloa au ajuns la un acord privind încheierea colaborării sale în calitate de antrenor al echipei de seniori.

Real Madrid îi este foarte recunoscător lui Álvaro Arbeloa, care, pe tot parcursul carierei sale la club, încă de când a ajuns în academia noastră, a dat dovadă întotdeauna de loialitate, angajament și profesionalism. Personalitatea sa reprezintă un exemplu al valorilor clubului nostru”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite