EXCLUSIV Rectorul UNEFS, în cazul Gheorghiță Vlad: Eu nu am stat de vorbă niciodată cu acest domn general
Rectorul UNEFS, Marius Stoica, vine cu precizări, la solicitarea exclusivă a Știrilor TVR, despre cazul Gheorghiță Vlad și acuzațiile de corupție care i se aduc, că ar fi intervenit ilegal pentru suplimentarea unor locuri bugetate la Facultatea de Educație Fizică și sport din cadrul UNEFS.
17 insituţii de învățământ superior din România au în fiecare an locuri speciale pentru absolvenţii liceelor militare sau pentru cei care aleg să urmeze o carieră militară. Între ele este şi Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport. Rectorul spune ca el a facut o solicitare de suplimentare a locurilor bugetate, din cauza numărului mare de candidați.
Marius Stoica, rector UNEFS: Aceşti doi candidaţi de care m-aţi întrebat dvs, ei erau pe listă, dar erau admişi pe locurile cu taxă. Eu am făcut acest lucru (solicitare suplimentare) chiar în timpul sesiunii în care, după prima probă practică, aşa este la universităţile vocaţionale am avut un număr de 589 de candidaţi pe 168 de locuri. Nimeni nu s-a aşteptat ca la noi, la Universitate, la acest program, să fie aşa de mulţi candidaţi. Şi am vrut să îi ajutăm să putem să creştem cifra şi am făcut o solicitare suplimentară prevăzută de lege, în termene, asta se poate verifica, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, deci nu am făcut-o eu personal, cu 50 de locuri. Iar ministerul, prin semnătura domnului ministru, cu adresă, am aici în faţă documentele, ne-au suplimentat cu 20 de locuri pentru programul de licență.
Reporter: Dintre aceste 20 de locuri două fiind pentru MAPN?
Marius Stoica, rector UNEFS: Întâmplător, da. Şi restul pentru studenţii civili. Deci, în momentul în care am făcut solicitarea şi am primit aceste 20 de locuri puteau pe clasament să nu fie niciunul de la MApN. Eu nu am stat de vorbă niciodată cu acest domn general, eu am ţinut legătura numai cu o persoană desemnată oficial sub semnătură de dumnealor privind această legătură între Ministerul Apărării Naţionale şi Universitate.

