Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului
Trupele israeliene au cucerit o fortăreață strategică din sudul Libanului, iar premierul israelului a declarat că reprezintă un punct de cotitură decisiv în ofensiva împotriva grupării pro-iraniene Hezbollah. Cu doar câteva zile înainte de o nouă rundă de negocieri mediată de Statele Unite între Israel șI Liban, premierul Netanyahu a declarat că Israelul își va extinde controlul asupra zonelor aflate sub controlul Hezbollah în Liban. Franța denunță noile cuceriri israeliene șI solicită o reuniune de urgență a Consiliului de securitate al ONU. „Nimic nu justifică escaladarea majoră care are loc în prezent în sudul Libanului”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron pe contul de socializare.
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz anunţă duminică că armata israeliană a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului, în care şi-a extins operaţiunile împotriva mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah. Este cea mai adâncă Incursiune în Liban a armatei israeliene de la retragerea din ţară, în urmă cu peste un sfert de secol.
Benjamin Netanyahu – premierul Isarelului: Am instruit armata să extindă manevra în Liban. Forțele noastre au traversat râul Litani, au ocupat zone controlate, au ocupat Creasta Beaufort. Acum, instrucțiunea mea este să adâncim și să extindem controlul asupra locurilor care se aflau sub controlul Hezbollah. Capturarea Beaufort este o etapă dramatică și o schimbare dramatică în politica noastră. Am rupt bariera fricii.
Cucerirea fortăreţei medievală Beaufort are o puternică semnificaţie strategică, dar şi simbolică.
Kareem Chehayeb – jurnalist Associated Press: Ultima dată când armata israeliană s-a aflat în Castelul Beaufort a fost la sfârșitul ocupației lor de 18 ani, în anul 2000, chiar înainte de retragere. Aceasta este parte a expanisunii activității militare în Liban.
Gruparea pro-iraniană Hezbollah continuă să revendice atacuri asupra trupelor israeliene din Liban și asupra nordului Israelului șI susține că va reuși să determine retragerea armatei israeliene din Liban.
Salman Harb, Biroul de presă Hezbollah din Libanul de Sud: Hezbollah duce ceea ce numiți „război asimetric” din cauza decalajului față de armata israeliană. Această strategie se numește „geografie deschisă”: Hezbollah îi împinge pe israelieni mai adânc în teritoriu, le permite să organizeze ambuscade și să se angajeze în schimburi de focuri directe. Acest lucru oferă Hezbollah un avantaj, pentru că Israelul nu poate folosi forța aeriană și artileria pentru a evita pierderea soldaților.
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ocuparea fortăreței Beaufort. Ministrul francez de externe a declarat: „Deşi recunoaştem dreptul Israelului, la fel că al tuturor ţărilor, la autoapărare, de a se apăra împotriva atacurilor Hezbollah nimic nu poate justifica continuarea operaţiunilor militare israeliene în Liban şi ocuparea teritoriului libanez”.
Între timp, Israel a continuat să lanseze valuri de atacuri aeriene asupra localităților din sudul Libanului. Autoritățile libaneze afirmă că au fost lovite zone rezidențiale, magazile, rețele electrice și drumuri.

