Lipsă de apă în Cuba, pe fondul penelor de curent. În multe cartiere, apa potabilă este livrată cu cisterna
O treime din populaţia Cubei se confruntă zilnic cu lipsa apei, pe fondul unui deficit sever de combustibil. Sistemul de alimentare cu apă funcţionează cu mai puţin de 40% din cantitatea necesară de carburant, în timp ce ţara traversează cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii.
Populația cubaneză, deja afectată de ani de criză economică, inflație și lipsuri, se confruntă acum cu pene de curent care pot dura până la 20 de ore pe zi, precum şi cu lipsa apei.
Potrivit specialiștilor, electricitatea este necesară nu doar pentru pomparea apei, ci și pentru activități conexe, de la desfundarea conductelor și curățarea foselor septice până la repararea unor posibile avarii. Problema apei pe insulă este agravată de infrastructura învechită și de stațiile de pompare suprasolicitate, mai ales în orașele mari, precum Havana şi Santiago de Cuba. În multe cartiere, apa potabilă este livrată cu cisterna.
Este foarte rău, foarte rău, şi nu vedem nicio şansă ca lucrurile să se îmbunătățească.
Situația apei este generalizată și când spun că peste tot e aşa, chiar asta înseamnă.
Vin tocmai din municipiul Arroyo Naranjo ca să iau apă, situația este aceeași și acolo. Este rău, nu există apă și nu e doar apa cea care ne lipsește.
Criza apei în Cuba s-a agravat în ultimele luni, după ce guvernul Statelor Unite a înăsprit sancțiunile împotriva micului stat insular, iar președintele Donald Trump a amenințat că va impune tarife țărilor care îi vând sau furnizează petrol. În prezent, Cuba produce doar 40 la sută din necesarul său de combustibil.

