Radu Miruță: NATO a validat cererile României pentru capabilități antidronă. Acum așteptăm sprijinul aliaților

29 May 2026, 21:47 (actualizat 29 May 2026, 21:49)

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că România a obținut aprobarea NATO pentru solicitările privind capabilitățile de apărare antidronă necesare protejării flancului estic, iar în prezent autoritățile așteaptă ca statele aliate să contribuie concret cu echipamente și sisteme de apărare.

Într-o conferință de presă susținută după ședința CSAT convocată în urma incidentului de la Galați, ministrul a explicat că România a cerut sprijin aliat încă din luna februarie, după ce autoritățile au constatat că există vulnerabilități și că livrarea echipamentelor deja comandate va dura.

„Atunci când am văzut că ne lipsesc lucruri, iar pericolul există, am mers la nivel aliat și am cerut concret la nivel NATO. Cererea noastră la nivel tehnic a fost aprobată”, a declarat Miruță.

Potrivit acestuia, validarea NATO reprezintă un pas esențial, deoarece toate capabilitățile solicitate de Armata Română au fost deja analizate și confirmate ca necesare pentru apărarea flancului estic.

„Astăzi nu mai discutăm cu partenerii dacă aceste capabilități sunt potrivite sau nu, pentru că la nivel NATO s-a pus ștampila că ele sunt validate, necesare și se integrează pe flancul estic”, a afirmat ministrul.

Radu Miruță a precizat că următoarea etapă este ca statele membre NATO să își asume contribuții concrete pentru acoperirea temporară a acestor nevoi până la livrarea echipamentelor deja contractate de România.

„Acum trebuie doar ca țările să își ofere sprijinul aliat pentru a contribui cu capabilitățile menționate”, a spus oficialul.

Ministrul Apărării a subliniat că incidentul produs la Galați reprezintă o dovadă clară a necesității urgente de consolidare a apărării antidronă a României.

„Discuția din CSAT a fost după un eveniment major care nu s-a întâmplat la acest nivel de când a început războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat acesta.

Miruță a explicat că România încearcă să acopere perioada de tranziție până la sosirea noilor sisteme de apărare comandate deja, iar acest lucru justifică solicitarea făcută către aliați.

„Una este să ceri fără să faci nimic, alta este să demonstrezi că ai comandat deja echipamentele, că există termene de livrare și că între timp ai nevoie de sprijin. Acolo suntem”, a concluzionat ministrul interimar al Apărării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite