“Fjord”, un film despre violența din societatea de astăzi. Cristian Mungiu: Chiar dacă suntem convinşi că valorile noastre sunt cele mai bune, nu suntem în postura în care să impunem aceste valori
Cristian Mungiu a plecat de la Cannes cu cel de-al doilea trofeu Palme d’Or din carieră, dar şi cu speranţa că lucrurile pot fi îndreptate pentru ca lumea pe care copiii noştri o moştenesc să fie mai puţin violentă. Regizorul insistă pe acceptarea diferenţelor, pe dialog şi pe înţelegerea valorilor, chiar dacă acestea sunt diferite. Întrebat de un jurnalist cum vede evouţia României în cinematografie, Mungiu a afirmat că filmul românesc e respectat peste tot în lume, dar nu şi la noi acasă.
“Am primit acest premiu cu multă umilinţă, ştiu că sunt mulţi alţi regizori care nu au primit un premiu Palme dOr. Aproape că e mult şi pentru mine să am două. Uneori trebuie să aştepţi ani de zile că să vezi dacă un film e bun. Mă bucur foarte mult pentru film, pentru că filmul are nevoie de un premiu ca să fie bine primit de public dar, în acelaşi timp, pentru noi, regizorii, ceea ce este important este să ne concentrăm pe film şi nu pe premiu” – a declarat regizorul.
Pelicula, spune Cristian Mungiu, vorbeşte despre violenţa din societatea de azi. Trebuie să-i respectăm pe ceilalţi, dacă vrem să le lăsăm copiilor o societate mai buna, crede regizorul.
Cristian Mungiu: “Nu toată lumea are acelaşi mod de supravieţuire într-o lume în care noi toţi căutăm sensul şi e bine să respectăm libertatea celorlalţi. Cred că singurul lucru pe care ar trebui să-l facem este să încercăm să fim deschişi faţă de alţi oameni. Despre asta e toleranţa. Trebuie să realizăm că nu există un singur adevăr, chiar dacă împărtăşim aceleaşi valori. Chiar dacă suntem convinşi că valorile noastre sunt cele mai bune, nu suntem în postura în care să impunem aceste valori.”
Fjord a fost filmat pe durata a 36 de zile într-o localitate din vestul Norvegiei.
Cristian Mungiu: “Nu e doar despre Norvegia acest film, este vorba despre ţările nordice care reprezintă acestă societate foarte progresistă în care ei cred atât de mult şi cred că se potriveşte tuturor încât sunt atât de deschişi să împărtăşească aceste valori tuturor. Doar că asta trebuie să vină înţelegerea că printre valorile progresiste este şi aceea care te încurajează să respecţi minorităţile. Am trăit în comunism şi nu e nimic mai enervant decât să trăieşti într-un loc în care cineva ştie mai bine decât tine ce e bine pentru tine.”
Cristian Mungiu a fost întrebat de un jurnalist brazilian cum vede evoluţia României în cinema.
Cristian Mungiu: “Vreau să vă mulţumesc pentru că respectaţi cinema-ul românesc. Asta se întâmplă într-o proporţie mai mare peste tot în lume, dar nu şi în România. Trebuie să o spun. Mulţumim foarte mult Festivalului de Film de la Cannes pentru că generaţia aceasta curajoasă de regizori români a fost confirmată de Cannes, nu de instanţele locale. Şi sper că ăsta ar putea fi începutul unei conversaţii care ar putea schimba unele convingeri ale oamenilor despre ei, societate şi poate că vă ajuta la o mai bună înţelegere în această lume.”
În cinematografele din România filmul va rula de la toamnă.

