Mărturisire la vârful BNR: Spre finalul perioadei în care a fost premier, Mugur Isărescu număra zilele ca un deținut

19 May 2026, 18:59 (actualizat 19 May 2026, 19:02)

„Ca premier trebuie să ai ochi și în spate”, avertizează Mugur Isărescu, care vorbește deschis despre dificultățile unui guvern tehnocrat și despre experiența propriului mandat de la Palatul Victoria.

Guvernatorul BNR spune că, spre finalul perioadei în care a fost prim-ministru, număra ca un deținut zilele până la plecare.

Declarațiile vin în contextul discuțiilor despre varianta unui premier tehnocrat, ca posibilă soluție pentru criza politică.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Eu am fost premier tehnocrat, însă lumea uită că atunci erau alte condiții. Am participat la aproape toate ședințele de guvern, am negociat alături de ei, negociam alături de ei acordurile cu FMI. Nu știu cât de ușor i-ar fi unui tehnocrat, mai ales venit din exterior, să intre rapid în probleme și mai ales să influențeze membrii guvernului. Spre sfârșitul mandatului meu vorbeam singur. Număram ca un deținut câte zile mai am până plec de la Palatul Victoria. Ca premier trebuie să ai ochi nu numai în față, și în stânga, și în dreapta, și mai ales ochi în spate, să vezi cine te înjunghie pe la spate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite