Românii, tot mai pesimiști după ani de crize suprapuse. Justiția și Parlamentul, la coada încrederii
Crizele suprapuse din România sunt resimțite tot mai puternic în societate. Perioada lungă de incertitudine politică și economică se traduce în dezamăgire, îngrijorare și neîncredere.
Cel mai recent sondaj arată că 70% dintre români se declară pesimiști sau foarte pesimiști în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla în următorii cinci ani.
Pe stradă, oamenii vorbesc despre prețuri mai mari, tensiuni politice și lipsa unei direcții clare.
Analiștii atrag atenția că nemulțumirea nu rămâne doar la nivel personal, ci se transferă și asupra instituțiilor.
„Toată această situație a crizelor suprapuse din România indică un lucru cel puțin la fel de îngrijorător, și anume criza de încredere. Tot mai mulți oameni nu sunt doar pesimiști în legătură cu viitorul lor, ci se întreabă, în mod onest, în cine mai pot avea încredere”, explică Antonio Amuza, sociolog
Potrivit ultimului sondaj CURS, Biserica și Armata sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere.
La polul opus se află Parlamentul și Justiția, semn că nemulțumirea publică se adâncește pe fondul instabilității politice, al presiunilor economice și al sentimentului că soluțiile întârzie să apară.

