EXCLUSIV Dragoș Pîslaru, despre noua lege a salarizării: Salariile de bază vor avea o creștere substanțială
Ce presupune această nouă lege a salarizării, ne-a explicat Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene și al Muncii, invitat la TVR Info, în emisiunea ”Prim Plan”, joi seara. În primul rând, ne-a confirmat că înseamnă creșteri salariale.
Dragoș Pîslaru: Sunt în momentul de față 154 de stimulente care sunt în afara salariului de bază, de sporuri, bonusuri, stimulente, lucruri specifice anumitor familii ocupaționale. Este foarte clar că logica este să le iei, să le introduci în salariu de bază și să ai pe zona de sporuri o claritate, o chestiune de performanță, alte lucruri care pot fi, să spunem importante, legate de a motiva în plus cei pe cei care lucrează pe fonduri europene. Dar nu poți să ai într-o legislație de salarizare serioasă atât de multe elemente distincte. În al 2-lea rând, din cauza aplicării proaste a legii din 2017, legea 153, anumite familii ocupațional al deraiat complet. Adică mă refer aici în special la familia administrației publice locale, decizia atunci fiind aceea de a fi exclusă din grilele salariale, acolo rămânând criteriul ca niciun salariu să nu fie mai mare decât al viceprimarului.
Și evident, vă dați seama, totul a fost la îndemâna sau un pixul primarului să stabilească grila salarială, lucruri care complet neadecvate. Un alt lucru este prin faptul că au fost anumite bonificații sau să zicem, părți de legislație care au mărit salariile într-o anumită familie ocupațională și atunci echilibrele între familii ocupaționale au dispărut și din experiența de peste opt luni de negocieri, peste 150 de ore de negocieri din 2016, vă spun că în mod evident, oamenii și mai ales liderii sindicali sau cei din familii ocupaționale sunt se uită la salariile lor. Dar partea mai proastă este când începe să se uite la salariile altora în raport cu ei. Este un lucru până la urmă care ține de natură umană. În momentul în care sesizezi că este o inechitate ca celălalt să ia mai mult decât tine și tu să simți că este o muncă relativ egală în societate, apare tensiunea.
Modificări ale sporului de doctorat
Redactor: Am văzut, de exemplu, sporul de doctorat, de exemplu, că vreți să-l eliminați de tot.
Dragoș Pîslaru: În acest moment vă pot confirma că există în minister două versiuni, una cu spor, cealaltă fără spor. Cea fără spor a fost propusă de Banca Mondială, cea cu spor a fost propusă în ziua plecării sau, în fine, în weekend-ul de dinainte de plecări, de plecare, de conducere a Ministerului Muncii, care încă era demisionar în vremea respectivă. Decizia finală va fi luată după ce ne mai consultăm încă o dată cu Banca Mondială și cu toate celelalte familii ocupaționale care au acest lucru. Important doar ca să luăm în calcul acest spor de doctorat, există domenii unde doctoratul face parte din nivelul de specializare pe care-l ai. Adică, de exemplu, în domeniul educație pentru profesor universitar nu poți să ajungi peste lector universitar decât dacă ai doctorat. Este un lucru foarte clar. Pe de altă parte, există domenii unde ideea de a avea un doctor și și asta presupune că dacă n-ai doctoratul nu te califici pentru pozițiile respective remunerate corespund rea.
Doctoratul trebuie să fie un lucru foarte apreciativ în societate și să nu-l desconsiderăm, pentru că presupune un efort serios de de cercetare în spate. Dar el ar trebui bonificat mai degrabă prin faptul că odată ce ai doctorate, te califici pentru niște poziții care ar trebui să fie mai bine remunerate și la care nu ajungi dacă nu ai aceste studii înalte. Deci cam asta ar fi o logică. Logica care se aplică în prezent. Nu este în această direcție în acest moment, mai degrabă trebuind să justifici printr-un document administrativ cum anume doctoratul te ajută la activitatea pe care o ai și lucrurile acestea, credeți-mă, trebuie să faci lună de lună, adică la fiecare lună trebuie să pregătești niște hârtii, să demonstrezi cum doctoratul tău a ajutat la activitatea ta.
Salariile de bază vor crește
Redactor: Scurt: cresc sau scad salariile?
Dragoș Pîslaru: Salariile., evident, sunt un proiect care reglează familiile ocupaționale și are niște miliarde de lei bune în spate, pentru că discutăm de câteva miliarde bune, duce la o creștere a veniturilor salariale. Salariile de bază vor avea o creștere substanțială pentru că sunt sporuri incluse în ele, lucru foarte clar și bineînțeles, de aici apare și un beneficiu important legat de pensii, pentru că odată ce ai salarii de bază mai mari, evident și contribuțiile pe care le ai pentru pensii sunt mai bune. Deci sunt mai multe elemente de principiu care sunt foarte bune și care vor ajuta familii ocupaționale. Evident, zona care este cea mai ajutată este zona de debutant în sistem și asta este un alt element important, pentru că o salarizare mai atractivă atrage la o un lume de calitate încă din pozițiile de debutanți în administrația publică. Noi avem o administrație publică îmbătrânită în momentul de față.

