George Simion: Călin Georgescu este o variantă de premier după trecerea moțiunii de cenzură
George Simion, liderul partidului AUR, a declarat la Europa FM, că o variantă de premier este Călin Georgescu după trecerea moțiunii de cenzură. Întrebat dacă i se pare „o propunere sănătoasă” această nominalizare pentru funcția de premier, liderul AUR a răspuns: „Democrația este foarte sănătoasă”.
Declarațiile liderului AUR au fost făcute în emisiunea „România în direct”, moderată de Cătălin Striblea, cu o zi înainte de moțiunea de cenzură AUR-PSD împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
„O să vedem, ipotetic am lansat diferite nume în ultimii ani, nu a fost cazul. O să fim foarte, foarte atenți dacă mai lansăm idei. În momentul acesta, după ce moțiunea va trece, mingea este în terenul celor de la PSD”, a spus Simion, întrebat cine ar fi, ipotetic, propunerea AUR de premier.
Jurnalistul Cătălin Striblea a insistat dacă Georgescu este un nume luat în calcul. „Orice nume pe care noi l-am enunțat anterior poate fi. Am spus că da”, a precizat George Simion.
„Eu i-aș întreba pe români acum dacă mai e cazul, pentru că au fost diferite alegeri, dacă își doresc o persoană, ce persoană își doresc în funcția de premier. Nu stiu dacă domnul Georgescu își va dori să ocupe funcția de premier, în momentul în care a fost târât într-un proces politic și în momentul În care nu au fost aduse nici acum argumentele publice pentru anularea alegerilor. În mod normal, el ar trebui să fie președintele României”, a mai spus liderul AUR.

