Superliga: ”U” Craiova – Dinamo 2-1, victorie uriașă pentru olteni în lupta la titlu

”U” Craiova - Dinamo 2-1, victorie uriașă a oltenilor în Superliga / Profimedia Images
3 May 2026, 23:06

Un gol marcat de francezul Nsimba pe final a adus trei puncte mari pentru lider, într-un meci în care oaspeții au înscris primii.

Atmosferă senzațională pe arena „Ion Oblemenco” pentru clasicul Craiova – Dinamo, 25.000 de fani olteni și câteva sute de suporteri ai bucureștenilor au încurajat nonstop cele două echipe.

Mora a avut două situații bune în prima jumătate de oră, în timp ce oaspeții au replicat prin Soro cu o lovitură periculoasă de cap. După pauză, alb-albaștrii au mutat ofensiv, au presat, dar au lăsat tot mai multe spații, speculate de Dinamo până la urmă.

Înainte de expirarea primei ore de joc, elevii lui Kopic au avut corner, iar Stoinov a profitat de lipsa de reacție a defensivei gazdelor, deviind mingea în stânga lui Popescu: 0-1.

Craiova a replicat rapid, Cicâldău egalând după o centrare a lui Nsimba de pe dreapta.

În minutul 78, fanii locali au încremenit: Armstrong a executat o lovitură liberă de pe stânga, Pop a deviat cu capul, însă bara s-a opus golului, fază la care portarul Popescu era spectatator.

Oltenii au presat pe final, căutând golul de trei puncte, pe care aveau să-l reușească pe final: Băsceanu a luat o acțiune pe cont propriu, l-a găsit cu o pasă în centrul careului pe Nsimba, care a deviat pe lângă portarul Epassy.

Scor final 2-1 și astfel oltenii refac diferența de trei puncte față de a doua clasată, ”U” Cluj, cu trei etape rămase până la final.

Tot duminică, în etapa de play-out, Petrolul Ploiești a obținut un punct miraculos pe teren propriu în duelul cu UTA, scor 1-1. Arădenii au marcat repede prin Benga și au ratat un penalty prin Roman (’48), iar în al șaptelea minut de prelungire, Grozav a egalat dintr-un 11 m acordat pentru un henț în careu.

Play-off, etapa a 7-a:

“U” Craiova – Dinamo 2-1 (Cicâlcău ’62, Nsimba ’89 / Stoinov ’59)

“U” Cluj – FC Argeș 1-0 (Nistor ’90 pen)

Rapid – CFR Cluj (luni, ora 20:30)

Clasament:

1.”U” Craiova – 45 p

2.”U” Cluj – 42 p

3.CFR Cluj – 37 p *

4.Dinamo – 34 p

5.Rapid – 32 p

6.FC Argeș – 30 p

* A beneficiat de rotunjire

Etapa viitoare (8-11 mai): CFR Cluj – “U” Craiova, “U” Cluj – Rapid, Dinamo – FC Argeș.

Play-out, etapa a 7-a:

Petrolul – UTA 1-1 (Grozav ’90 pen / Benga ’11)

Oțelul – Metaloglobus 2-2 (Patrick ’74, ’84 / Purece ’35, Zakir ’45)

Farul – FC Botoșani 1-1 (Alibec ’46 / Mailat ’30)

Csikszereda – FCSB 1-0 (Csuros ’87)

Unirea Slobozia – Hermannstadt (luni, ora 17:30)

Clasament:

1.FCSB – 36 p

2.UTA – 33 p *

3.FC Botoșani – 32 p

4.Csikszereda – 30 p

5.Oțelul – 29 p *

6.Farul – 25 p *

7.Petrolul – 24 p

8.Hermannstadt – 20 p *

9.Unirea Slobozia – 20 p *

10 Metaloglobus – 12 p

* Au beneficiat de rotunjire

Etapa viitoare (8-11 mai): FCSB – Unirea Slobozia, UTA – Csikszereda, FC Botoșani – Petrolul, Oțelul – Farul, Metaloglobus – Hermannstadt.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite