Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu este stabilă. După mai multe investigații, medicii vor decide când va fi externat

30 March 2026, 14:38 (actualizat 30 March 2026, 20:13)

Mircea Lucescu este internat la Spitalul Universitar, după ce a leşinat la ședința tehnică dinaintea antrenamentului de ieri dimineaţă. Lucescu a simțit că i se face rău și ulterior și-a pierdut cunoștința, pe fondul afecțiunilor cu care se confruntă.

Starea de sănătate a selecționerului este una stabilă, însă medicii au decis ca acesta să rămână internat pentru încă cel puțin trei zile pentru investigații amănunțite, având în vedere istoricul medical al antrenorului din ultimele luni.

Conform declarațiilor date de Mircea Lucescu presei sportive, totul s-ar fi produs după ce selecționerul a reanalizat anumite faze din meciul cu Turcia, pierdut de tricolori la Istanbul (1-0). În acel moment, spune antrenorul, i-ar fi crescut foarte mult tensiunea, iar doar în câteva ore ar fi ajuns la spital cu un ritm cardiac extrem de ridicat. Medicii au format o echipă specială, care a analizat în amănunt starea lui Mircea Lucescu, care acuza fibrilații, probleme de sănătate cu care Lucescu s-a comportat și în trecut în Italia, pe când o pregătea pe Brescia.

În acest moment se fac mai multe investigații, iar medicii vor stabili data exactă la care selecționerul echipei naționale va fi externat

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite