Controverse după acordul România-Ucraina. Gazele din exploatarea Neptun Deep ar putea fi stocate în instalații ucrainene

13 March 2026, 20:11 (actualizat 13 March 2026, 20:12)

Controversă în jurul unui angajament din parteneriatul strategic, semnat joi între România și Ucraina. Gazele care revin țării noastre din exploatarea Neptun Deep ar putea să fie stocate în instalații ucrainene, potrivit documentului agreat de președinții celor două țări. Premierul Bolojan precizează că Acordul nu impune o obligație, ci doar oferă o posibilitate. În timp ce opoziția, dar și voci din PSD, susțin că înțelegerea este devaforabilă României.

România și Ucraina vor explora posibilitatea folosirii instalațiilor subterane de stocare a gazelor din Ucraina inclusiv pentru gazele din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Astfel va fi acoperit necesarul Ucrainei, iar gazele vor fi depozitate în siguranță, se arată în acordul privind cooperarea energetică semnat de președinții României și Ucrainei.

Pentru Volodimir Zelenski, sprijinul din partea țării noastre e binevenit. Premierul Ilie Bolojan insistă că e doar o posibilitate și că trebuie să fim solidari în această parte a Europei.

Voci din PSD consideră chiar că probabilitatea ca România să-și stocheze gazul în Ucraina e mică și deloc atrăgătoare.

Opoziția a reacționat vehement.

Analiștii sunt de părere că depozitarea gazelor în Ucraina ar putea fi o soluție pe termen scurt, până când România vă avea capacități suficiente de stocare.

Potrivit estimărilor, primele cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep ar urma să fie extrase în 2027. Potențialul este de 8 miliarde de mc pe an. Jumătate revin companiei naționale Romgaz.

Necesarul anual al României e între 9 și 12 miliarde de metri cubi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite