Ședință a coaliției. Bugetul pentru 2026 ar urma să fie aprobat săptămâna aceasta. PSD a anunțat că va depunde amendamente

9 martie 2026, 19:51

Partidele din coaliție s-au înțeles că nu se înțeleg în privința bugetului. Totuși, Guvernul va adopta proiectul în zilele următoare și îl va trimite în Parlament înainte de finalul săptămânii. Social-democrații sunt nemulțumiți și pregătesc o lunga listă de amendamente. Iar duminică decid dacă votează sau nu legea. Calculele arată că fără PSD, partidele de la putere nu au suficiente voturi pentru a trece bugetul de Parlament.

Surse din coaliția de la guvernare spun că bugetul țării pentru 2026 va fi aprobat săptămâna aceasta. Dar PSD își păstrează nemulțumirile în ceea ce privește măsurile de protecție socială, în special pentru pensionari. Impactul bugetar ar fi de 3 miliarde de lei, în timp ce Finanțele ar vrea doar jumătate din suma. Social democrații vor lua decizia finală duminică.

Între timp, Sorin Grindeanu a inițiat un sondaj pe Facebook din care a rezulatat că majoritatea vrea schimbarea lui Ilie Bolojan din fruntea guvernului. Olguța Vasilescu a scris deja pe rețelele sociale după ce va fi votat bugetul, vrea ieșirea de la guvernare.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse, dincolo de, de exemplu, pachetul de solidaritate, pe care știți că nu l-au prins în totalitate. La prima vedere pare că nu e prins și nu e bugetat nici creșterea salariului minim. Cine a hotărât că intrăm în coaliție, hotărăște și să ieșim. Asta e în funcție și de ce se va întâmpla duminica viitoare. Decizia pe care Consiliul Politic Național o va lua duminica viitoare de a vota sau nu bugetul.

Șeful Guvernului i-a dat replica pe într-o postare pe Facebook. Ilie Bolojan atrage atenția că stabilitatea politică influențează direct costurile la care se împrumută România și că declarațiile iresponsabile pot costa sute de milioane de lei.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Majorarea salariului minim este prevăzută în acest buget. Suntem conștienți că trebuie să existe o sursă pentru zona persoanelor vulnerabile. De asemenea, e la fel de important să păstrăm partea de responsabilitate a acestui buget și să ținem cont că trebuie să rămânem în anumite limite.

USR pledează pentru o adoptare cât mai rapidă a bugetului.

Ștefan Pălărie, senator USR: Cred că a trecut vremea negocierilor. Cred că în momentul de față am ajuns în ultimul ceas. E nevoie ca acel calendar care a fost asumat să fie și îndeplinit.

Din Opoziție, AUR pune condiții clare pentru a vota bugetul.

Petrișor Peiu, senator AUR: În contextul actual, trebuie să revenim la cotele de TVA standard de 19%, reduse de 9%. A doua condiție ține de reducerea de cheltuieli.

O dată ajuns în parlament, proiectul de buget poate fi modificat prin amendamentele parlamentarilor, dar aceștia trebuie să precizeze și sursa de finanțare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite