MAE răspunde acuzațiilor privind evacuarea românilor: „Nu avem competența să verificăm acte medicale. Locurile libere aparțineau altor state UE”

9 March 2026, 13:08 (actualizat 9 March 2026, 14:49)

Ministerul Afacerilor Externe nu poate comenta situațiile individuale ale pasagerilor evacuați din zona de război, însă criteriile pentru întocmirea listelor prioritare sunt cunoscute, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției. Este vorba despre minori, femei gravide și cazuri medicale.

Acestea din urmă nu pot fi însă evaluate de personalul consular, astfel că autoritățile se bazează pe buna-credință a cetățenilor, a atras atenția reprezentantul ministerului.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Ţărnea, a explicat luni că ministerul nu are atribuții legale pentru a verifica documente medicale și că prioritizarea persoanelor evacuate se face pe baza unor interviuri telefonice standardizate.

Trebuie să fie întrunite două condiții. Prima, să existe o solicitare de asistență consulară înregistrată în 
sistemele MAE și doi, să existe un motiv, care să includă persoanele respective în listele prioritare. 
Categorile prioritare sunt cele pe care le-am menționat de fiecare dată, copii, persoane cu probleme
 medicale, femei gravide..
.
Ministerul de Externe nu are căderea legală și nici capacitatea instituțională să verifice acte medicale. Ministerul de Externe are obligația să evalueze cetățenii pe baza unui interviu. Este un script de interviu, iar convorbirile telefonice sunt standardizate pentru a completa un fel de chestionar pe baza căruia se stabilesc categoriile și listele de prioritate, a declarat Andrei Ţărnea.

Potrivit acestuia, evaluările sunt realizate de misiunile consulare din zonele afectate de conflict, iar reprezentanții ministerului nu pot confirma sau infirma probleme medicale ale persoanelor înscrise pe listele de evacuare.

Nu am nicio informație de alt tip și nici n-am cum să transmit orice altă informație de alt tip. Nu sunt în măsură să evaluez dacă cineva are o problemă cardiacă sau neurologică”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE.

Explicațiile vin în contextul unor controverse legate de un zbor de evacuare care a ajuns în România cu 14 locuri libere, în timp ce un minor neînsoțit nu ar fi reușit să se îmbarce. Andrei Ţărnea susține însă că locurile rezervate cetățenilor români au fost ocupate integral.

Lista României pe acest avion a fost completă. Toți cetățenii români aflați pe lista de îmbarcare pentru acest avion au fost prezenți la zbor, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al ministerului a explicat că locurile rămase libere aparțineau altor state membre ale Uniunii Europene, care pot utiliza o parte din locurile disponibile pe zborurile operate de România în cadrul mecanismului european de protecție civilă.

Cetățenii altor state membre UE, care beneficiază de 30% din locurile pe zborurile operate de România în cadrul mecanismului european de protecție civilă, nu au putut ajunge la aeronavă. Au fost operate schimbări de către aceste state pe locurile respective, iar România nu poate fi responsabilă pentru acest lucru”, a mai declarat Andrei Ţărnea.

Controversele au apărut după ce mai mulți cetățeni români care s-au înscris în evidențele consulare au acuzat lipsa de comunicare din partea autorităților și au reclamat că nu au fost contactați, primind doar îndrumări către site-ul Ministerului de Externe.

În acest context, reprezentanții MAE au anunțat că vor analiza în detaliu modul în care a fost organizată evacuarea românilor din zona de conflict, inclusiv declarațiile consulului din Dubai, Viorel Richard Badea.

Reacţia MAE în cazul fetei lui Victor Ponta: Nu a fost pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european

Irina Ponta nu a fost pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european, susţine Ministerul român de Externe. Controversa repatrierii din Emiratele Arabe a fiicei fostului premier Victor Ponta a luat amploare după ce Daciana Sîrbu a acuzat public că Irinei, care are 17 ani, i s-ar fi refuzat îmbarcarea prin ordinul direct al ministrei de Externe. Oana Ţoiu a respins acuzaţiile. Între timp, Irina a ajuns acasă, potrivit surselor TVR, dimineaţă, cu un zbor privat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite