“Efectul Trump” asupra Islandei. Cum a decis guvernul de la Reykjavík să grăbească aderarea la Uniunea Europeană
Islanda pare hotărâtă să schimbe harta politică a continentului. Surse diplomatice confirmă că guvernul de la Reykjavík analizează accelerarea referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană, programându-l pentru luna august a acestui an, deși inițial era prevăzut pentru 2027. Schimbarea de ritm vine pe fondul unei presiuni geopolitice fără precedent, care transformă mica insulă dintr-un stat retras într-un jucător care caută urgent predictibilitate.
Ce a declanșat această grabă? Răspunsul stă în „efectul Trump”. Revenirea acestuia la Casa Albă a adus tarife vamale dure și declarații controversate despre Groenlanda, care au pus Islanda într-o poziție defensivă.
Mai mult, o glumă a ambasadorului american la Reykjavík, care sugera că Islanda ar putea deveni al 52-lea stat american, a fost picătura care a umplut paharul.
Într-un context în care partenerul tradițional de securitate devine imprevizibil, Islanda privește acum spre Bruxelles că spre o ancoră de stabilitate.
“Elevul premiant”
Din punct de vedere tehnic, Islanda este „elevul premiant” al extinderii. Fiind deja membră a Spațiului Economic European și a spațiului Schengen, țara a adoptat deja mare parte din legislația UE. Înainte de suspendarea negocierilor în 2013, Reykjavik închisese deja 11 din cele 33 de capitole de aderare.
Dacă populația votează „DA” în august, Islanda ar putea depăși rapid candidați precum Muntenegru sau Ucraina, devenind cel mai nou membru al Uniunii într-un timp record.
“Dosarul peștelui”
Totuși, marea bătălie se va da, ca întotdeauna, pe „dosarul peștelui”. Pescuitul este inima economiei islandeze, iar Politica Comună de Pescuit a UE a fost mereu punctul de fricțiune care a blocat negocierile în trecut. Totuși, analiștii notează că, după Brexit, influența Marii Britanii în aceste dispute a dispărut, oferind Islandei o poziție de negociere mai relaxată.
În 2026, argumentul securității pare să cântărească mult mai greu decât cotele de macrou. Islanda este o țară atipică: are unul dintre cele mai ridicate PIB-uri pe cap de locuitor, dar nu are armată proprie, bazându-se pe un acord din 1951 cu Statele Unite.
Într-o lume a sferelor de influență concurente, Reykjavik înțelege că neutralitatea și acordurile bilaterale nu mai sunt suficiente. Comisarul european Marta Kos a subliniat recent că extinderea nu mai este un proces tehnic, ci unul de securitate pură, o viziune care rezonează perfect cu temerile actuale ale islandezilor.
În concluzie, referendumul din august va fi testul suprem pentru viitorul Islandei. Dacă islandezii vor alege drumul spre Bruxelles, Uniunea Europeană va câștiga un avanpost strategic crucial în Atlanticul de Nord. Rămâne de văzut dacă Parlamentul islandez va oficializa data votului în săptămânile următoare și cum va reacționa Washingtonul la această „evadare” diplomatică spre Europa.

