Ministrul Culturii, Demeter Andras, a emis o circulară prin care dispune încetarea aplicabilităţii măsurilor privind evidenţa timpului de muncă pentru artiști
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunţat, miercuri, că a emis o circulară care vizează retragerea instrucţiunilor privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacole şi concerte.
,,Decizia survine în urma consultărilor directe cu reprezentanți ai sectorului și a reacțiilor primite la nivel național; reacții care au evidențiat lipsa consensului asupra formei actuale a proiectului. Această hotărâre reflectă dorința de a reconfigura procesul într-o manieră incluzivă și flexibilă. În acest sens, proiectul va fi supus unei revizuiri, grupul de lucru va fi extins, iar colaborarea cu profesioniștii din sector rămâne esențială pentru identificarea unei soluții optime. Scopul final este să răspundem atât cerințelor administrative, cât și realităților cotidiene și specificului muncii artistice”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a spus în mesaj că își asumă responsabilitatea pentru ,,modul în care anumite mesaje au fost comunicate”: ,,În spațiul public au existat tensiuni apărute pe fondul unor discuții privind sectorul cultural. Îmi asum responsabilitatea pentru modul în care anumite mesaje au fost comunicate și regret dacă acestea sunt percepute ca o formă de distanțare față de comunitatea profesională. Vă asigur de buna mea credință și de disponibilitatea constantă de a susține, prin dialog deschis, identificarea soluțiilor adecvate pentru orice situație semnalată. Ceea ce poate părea, la prima vedere, un dezacord de poziții exprimă, în esență, o preocupare colectivă și autentică pentru direcția acestui domeniu. Reacțiile generate nu izvorăsc din lipsă de considerație, ci din implicarea reală a celor care își doresc ca instituțiile culturale să funcționeze cu sens și responsabilitate. Cred cu toată convingerea că este răspunderea noastră comună să readucem conversația într-un registru al echilibrului și al colaborării oneste. În contextul actual, cultura are nevoie de luciditate și de disponibilitatea noastră de a construi împreună, dincolo de tensiunile de moment”.
Un ghid cu instrucțiuni transmis de Ministerul Culturii prevedea ca actorii, muzicienii şi personalul tehnic să respecte un program de opt ore pe zi şi să îşi ponteze activitatea de la repetiţii şi spectacole. Pentru orele în care și-ar fi pregătit activitatea în afara instituțiilor, artiștii ar fi trebuit să completeze rapoarte de activitate pentru timpul de pregătire petrecut în afara instituţiei.
Ministerul Culturii a transmis că instrucţiunile au fost elaborate la cererea expresă a Curții de Conturi.

