Demisii la PSD București. Ce spun Rodica Nassar și Gabriel Mutu

PSD / Arhivă
31 ianuarie 2026, 10:07

Șefii filialelor PSD din sectoarele 2, 4 și 6 ale Capitalei și-au anunțat demisia, iar social-democrații ar urma să numească noile conduceri duminică, într-o ședință a liderilor la Vila Lac. Demisiile vin după ce Daniel Băluță a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei.

Preşedinta PSD Sector 2, Rodica Nassar, şi-a anunţat demisia de la conducerea filialei partidului. Ea a postat pe contul său de Facebook mesajul: „Demisie”.

Şi Gabriel Mutu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PSD Sector 6, motivând că această decizie „vine din dorinţa de a permite deschiderea unei noi etape de organizare şi consolidare a filialei, în interesul partidului şi al comunităţii pe care o reprezentăm”.

După aproape 14 ani de la preluarea mandatului, am decis să îmi depun demisia din funcţia de preşedinte al PSD Sector 6. Această decizie este una asumată şi vine din dorinţa de a permite deschiderea unei noi etape de organizare şi consolidare a filialei, în interesul partidului şi al comunităţii pe care o reprezentăm. În toţi aceşti ani, am avut onoarea de a reprezenta Sectorul 6 atât din funcţia de primar, cât şi din cea de senator, pe parcursul a trei mandate. Consider că las în urmă o organizaţie matură, funcţională, precum şi proiecte care trebuie duse mai departe cu responsabilitate. Le mulţumesc tuturor colegilor pentru colaborare, efortul depus şi încrederea acordată de-a lungul anilor. Rămân membru al organizaţiei PSD Sector 6 şi voi continua să mă implic acolo unde experienţa mea poate fi utilă„, a afirmat Gabriel Mutu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

O altă demisie din rândurile conducerii PSD București este de la filiala Sectorului 4, condusă ce Andrei Trocan, potrivit Digi 24.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite