Armistițiu în perioada Jocurilor Olimpice. Cerere a Națiunilor Unite și a organizatorilor

30 January 2026, 14:40

Într-o lume ideală, de astăzi într-o săptămână, armele ar tăcea în toate conflictele de pe glob. Pe 6 februarie începe Olimpiada de iarnă de la Milano Cortina, iar ONU și organizatorii jocurilor militează pentru încetarea oricaror lupte armate timp de 52 de zile.

Susținătorii inițiativei preiau astfel tradiția antică a încetării războaielor pe parcursul Jocurilor Olimpice – un principiu moral necesar și in zilele noastre.

Pauza propusă s-ar întinde din 6 până în 22 februarie, dar ar cuprinde și perioada Jocurilor Paralimpice, din 6 până în 15 martie, cu tot cu săptămâna dintre cele două evenimente.

Solicitarea este susținută printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU.

În Grecia antică, armistițiul era respectat de orașele-stat aflate în război. Acordul le permitea atleților și spectatorilor să călătorească în siguranță la Jocuri, eveniment de o importanță sportivă și spirituală supreme. Vă reamintim, Jocurile Olimpice Milano Cortina se văd în direct la TVR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite