24 ianuarie, ziua care a unit Principatele române | Nicușor Dan, prezent și la Focșani și la Iași. Unii protestatari au huiduit, inclusiv imnul național
La 167 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească în toată ţara s-au organizat ceremonii, parade şi hore. Festivităţile oficiale au debutat la Focşani şi au fost urmate de cele de la Iaşi. Preşedintele Nicuşor Dan a fost prezent la ambele evenimente. La Focşani, discursul său a fost primit cu huiduieli, dar şi cu aplauze. Şeful statului a ţinut să le transmită celor care scandau că “Dreptul de a critica şi de a huidui este un câştig democratic, obţinut prin sacrificii, dar presupune şi o responsabilitate civică.”
În ciuda vremii ploioase, aproape 2.000 de persoane au fost prezente în Piaţa Unirii din Focşani. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Nicușor Dan, al cărui discurs a fost însă acoperit de huiduielile unui grup din mulțime.
Nicușor Dan, preşedintele României: La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice! 00.35 Este un drept pe care l-ați câștigat, este un drept pentru care mii de oameni au murit pentru că orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. Însă acest drept vine și cu o responsabilitate. Și responsabilitatea este: uitați-vă la cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele!
După ceremonie, președintele a mers la Colegiul Unirea, înființat la 7 ani după Mica Unire, și a decorat instituția cu ocazia celor 160 de ani de existența.
Festivităţile s-au încheiat cu tradițională horă a unirii.
Președintele Nicușor Dan a ajuns după amiază la Iași. Participanții la miting au bruiat însă ceremonia militară și religioasă și au huiduit în timpul întonării imnului național, dar și la discursul președintelui.
Nicușor Dan, preşedintele României: Mă adresez celor care au venit să huiduie la manifestația de azi. în prim rând e un gest democratic pe care îl faceți. Aveți simpatia mea, pentru că și eu am huiduit de multe ori policieni. În România pe care liderii dvs proclamați o clamează e loc pt toți românii, e loc pentru vecinii dvs, pentru copiii care-s colegi cu copiii dvs.
La final, Nicușor Dan s-a oprit în mijlocul oamenilor pentru fotografii.

