AUR cere autorităţilor statului declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”

5 January 2026, 11:22

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită oficial autorităţilor statului român – Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului – declararea anului 2026 drept ‘Anul Americii în România’, în contextul aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.

Potrivit reprezentanţilor AUR, anul 2026 reprezintă un moment istoric de importanţă globală. Statele Unite ale Americii marchează un sfert de mileniu de existenţă ca naţiune construită pe valori fundamentale precum libertatea, suveranitatea, credinţa, democraţia şi libertatea de expresie – valori care au influenţat decisiv evoluţia lumii moderne şi care rămân esenţiale pentru viitorul Europei şi al României.

„Anul 2026 este marcat nu doar de această aniversare istorică, ci şi de rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii în arhitectura globală de securitate şi libertate. Sub conducerea preşedintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai important lider politic la nivel global, influenţa americană s-a făcut resimţită atât pe scena internaţională, cât şi în relaţia cu Uniunea Europeană. Deciziile politice, strategice şi economice ale administraţiei americane au avut un impact direct asupra direcţiei geopolitice a Europei, asupra securităţii continentului şi asupra apărării valorilor democratice într-un context internaţional tot mai instabil”, se arată într-un comunicat de presă remis de AUR luni.

Potrivit Strategiei de Securitate Naţională a Statelor Unite ale Americii, adaugă sursa citată, SUA îşi asumă explicit rolul de principal apărător al libertăţilor politice, al democraţiei şi al libertăţii de exprimare în Europa, într-un moment în care aceste drepturi fundamentale sunt tot mai des puse sub presiune. În acest context, relaţia României cu Statele Unite nu este doar una strategică, ci una esenţială pentru menţinerea pluralismului politic, a libertăţii de opinie şi a suveranităţii naţionale.

„America trebuie să redevină partenerul strategic al României în chestiuni de securitate, şi orice decizie majoră adoptată de Bucureşti în acest context – inclusiv în ceea ce priveşte evoluţiile din Ucraina – trebuie consultată în primul rând cu Washington-ul. (…) În acelaşi timp, indiferent de decizia autorităţilor statului român, Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă public că: AUR va declara anul 2026 drept ‘Anul SUA în România’ şi va acţiona în consecinţă. AUR va organiza, susţine şi promova pe tot parcursul anului 2026: conferinţe şi dezbateri publice; evenimente culturale şi comemorative; iniţiative educaţionale dedicate tinerilor; acţiuni de diplomaţie publică şi dialog româno-american”, transmit reprezentanţii AUR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite