Pauliuc despre retragerea de militari americani din România: Nu există nicio vulnerabilitate
Preşedintele Comisiei pentru apărare a Senatului, Nicoleta Pauliuc, a declarat, miercuri, că retragerea unor militari americani din România face parte dintr-o reevaluare a poziţionării strategice a Statelor Unite la nivel global, evidenţiind că nu există nicio vulnerabilitate pentru ţara noastră.
“În primul rând, vreau să subliniez că nu există nicio vulnerabilitate. Retragerea acestor militari din România face parte dintr-o reevaluare, reaşezare a poziţionării strategice a Statelor Unite la nivel global. O redimensionare a numărului de militari prezenţi la Mihail Kogălniceanu nu înseamnă pentru România decât că rămânem în continuare un aliat strategic, atât pentru NATO, cât şi pentru partenerul nostru strategic – Statele Unite ale Americii”, a afirmat Pauliuc, la Parlament.
Ea a adăugat că România îşi consolidează capacitatea de apărare: “Ştiţi cu toţii că, în cadrul Comisiei de apărare, am aprobat achiziţionarea de alte capabilităţi militare menite să ne asigure securitatea. Am crescut suma dedicată achiziţiilor militare la 2,5%, urmând să mergem pe trendul pe care l-am agreat la nivelul NATO”.
Potrivit lui Pauliuc, acest lucru înseamnă că România rămâne în continuare “un punct strategic, o ţară importantă pe Flancul estic”.
Întrebată în legătură cu faptul că discuţia despre retragerea americanilor a fost încă din momentul preluării mandatului de către Donald Trump, iar oficialii din România spuneau că aşa ceva nu se va întâmpla şi de ce acest lucru nu a avut loc, de exemplu, în ţări precum Polonia sau Ţările Baltice, Nicoleta Pauliuc a susţinut că această retragere s-a făcut “în mod transparent”.
“Deci, constatăm cu toţii şi am văzut-o şi din comunicatul Ministerului Apărării că această retragere, redimensionare a numărului de militari s-a făcut în mod transparent. Deci, a existat, din comunicat am văzut, o discuţie, un schimb de informaţii dintre România şi aliatul strategic şi NATO”, a adăugat senatoarea PNL.
Ea a completat că “România are cele mai mari garanţii de securitate din istorie”.
“Ştim prea bine, suntem membru al Alianţei Nord Atlantice, avem un Parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. În România avem şi prezenţa altor state la Cincu, putem să vorbim despre dezvoltarea bazei militare Mihail Kogălniceanu, infrastructură, achiziţii, capabilităţi militare care să ne confere un grad de securitate şi mai mare şi aici vedem F35, Patriot, deci toate aceste capabilităţi, încă o dată, dau un semnal puternic: România este un stat sigur pe Flancul estic, iar Marea Neagră rămâne în continuare un punct strategic, atunci când vorbim de securitate pe Flancul estic şi NATO”, a spus Nicoleta Pauliuc.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat miercuri că a fost informat cu privire la redimensionarea unei părţi a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forţelor militare ale SUA.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat, după anunţul că SUA, că aproximativ 1.000 de militari americani rămân în bazele de la Deveselu, Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu, iar capacităţile strategice rămân neschimbate.

