Ilie Bolojan a explicat de ce nu a vorbit cu Sorin Grindeanu în timpul festivităților de la Catedrala Națională
Premierul a spus duminică seara, la Digi 24, că nu a vorbit cu președintele interimar al PSD pentru că atunci când se duce la biserică, nu mi se pare normal să vorbeşti foarte mult.
Premierul Ilie Bolojan și președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu au stat alături, în timpul slujbei de sfințire a picturii Catedralei Naționale, de duminică. Cei doi nu au apărut vorbindu-și, în imaginile din timpul festivităților.
Invitat pe seară la Digi 24, primul ministru a explicat: „Dacă mă duc la biserică, atunci când mă duc, nu mi se pare normal să vorbeşti foarte mult. E un aspect atât de respect dar şi de a încerca să fii prezent acolo, iar aşezarea din sală a fost decisă din motive de protocol – preşedintele Camerei Deputaţilor, premierul şi aşa mai departe”.

