BIHOR Şapte bombe de aruncător din cel de-Al Doilea Război Mondial, încă funcţionale, au fost descoperite lângă o staţie de autobuz

6 October 2025, 18:56 (actualizat 6 October 2025, 18:57)

A fost alertă în județul Bihor. Şapte bombe de aruncător din cel de-Al Doilea Război Mondial, încă funcţionale, au fost descoperite lângă staţia de autobuz din satul bihorean Roit. Echipa pirotehnică de la ISU Bihor a ridicat bombele şi urmează să le distrugă într-o explozie controlată. În zona în care au fost găsite au avut loc confruntări violente între armata sovietică şi armata germană, în toamna anului 1944.

Bombele au fost descoperite de un localnic, în timp ce făcea curățenie în fața casei. Are o proprietate lângă staţia de autobuz. Bărbatul a observat o bombă în malul de pământ al şanţului, care a fost spălat de ploi.

În toamna lui 1944, comuna Sânnicolau Român din Bihor se afla exact pe linia frontului. În urma luptelor au rămas îngropate muniţii, arme şi chiar tancuri.

Specialiști în explozibili spun că bombele puteau exploda dacă ajungeau pe mâna unor persoane neautorizate, chiar după zeci de ani de la terminarea războiului. Pericolul era cu atât mai mare, dat fiind locul în care se aflau.

Pompierii militari recomandă persoanelor care descoperă muniţii neexplodate să nu își asume niciun risc. Să evite atingerea lor, să se îndepărteze şi să anunţe pirotehniştii prin numărul unic de urgenţă 112.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite