Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu: Aliații au înțeles și au decis că trebuie să întărească securitatea pe flancul estic

16 September 2025, 14:41 (actualizat 16 September 2025, 19:20)

Dronele care au pătruns în ultima perioadă în Polonia, România sau țările baltice i-au făcut pe aliați să înțeleagă că trebuie consolidată securitatea pe flancul estic al NATO. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că țara noastră se pregătește alături de aliați să răspundă corespunzător provocărilor venite tot mai des din partea Rusiei.

Cel mai important este că NATO s-a mișcat foarte repede și a anunțat inițiativa Santinela Estică. Chiar astăzi, șeful armatei române are o primă discuție pe această temă cu aliații. Vor urma discuții în perioada care urmează. Aliații au înțeles și au decis că trebuie să întărească securitatea pe flancul de est. Mă aștept în următoarele săptămâni, în urma discuțiilor, să vedem o creștere a capabilităților de apărare și descurajare pe flancul de est, asta incluzând și România”a declarat ministrul Apărării.

O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 și a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei, a detaliat, duminică, într-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naționale.

Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche spre sud-vest de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.

Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției”, a arătat MApN.

Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul”, s-a arătat în comunicatul ministerului.

Autoritățile au emis două mesaje RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea.

Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii, autorităţile române fiind în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

 ‘Există, în fiecare săptămână, şi noi acum comunicăm la Ministerul Apărării, cazuri în care dronele sunt în nordul Dobrogei, la graniţă, foarte aproape de graniţă, iar azi-noapte avioanele din poliţia aeriană s-au ridicat pentru a veghea la siguranţa cetăţenilor. Dacă vreo dronă ar fi intrat în spaţiul aerian românesc, ar fi fost doborâtă. La fel, şi antiaeriana aflată la sol, în zonele cu concentraţie mare de populaţie de pe braţul Chilia, din nordul Dobrogei, este gata oricând să reacţioneze, dacă dronele intră în spaţiul aerian, aşa cum au făcut-o şi polonezii. Ne vom proteja ţara şi siguranţa fiecărui cetăţean’, a spus Moşteanu.

Întrebat dacă dronele ruseşti care intră în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, Moşteanu a răspuns: ‘Exact. Există, după ce legea a trecut în Parlament, o ierarhizare a comenzii şi, pentru anumite cazuri, trebuie să aprob eu, ca ministru, angajarea, şi dacă este nevoie o voi face. Au mai fost cazuri, în cele două luni, în care, văzând anumite aeronave care au intrat în zona controlată românească, s-au cerut aceste aprobări, iar eu le-am dat. De fiecare dată suntem în legătură cu centrul de comandă NATO, iar toate aceste lucruri le facem împreună cu aliaţii noştri.’

Anterior incidentului din România, în spațiul aerian al Poloniei au pătruns până la 19 drone. 7 dintre acestea au fost doborâte. De asemenea, au fost găsite resturi dintr un proiectil neidentificat.

Pentru neutralizare a fost folosit armamentul de la bordul avioanelor armatei poloneze. La operațiune au participat câteva țări aliate: Olanda, Germania, Italia.

CITIȚI ȘI: Donald Tusk: 19 drone ruse au încălcat spaţiul aerian polonez. Ministerul polonez de Interne: Au fost găsite şapte drone și „rămășițe ale unei rachete”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite