METEO. Soare și temperaturi în creștere, cu averse trecătoare la munte
Marți, temperaturile vor fi în creștere în majoritatea zonelor din țară. Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru jumătatea lunii septembrie iar atmosfera se va menține însorită. Totuși, la munte, începând cu orele amiezii, ne așteptăm la ploi trecătoare, care se vor retrage spre seară în nord-vest și tot pe aici vântul se va intensifica cu rafale de până la 50 km/h. Maximele zilei se vor încadra între 23 și 32 de grade.
În Capitală vom avea o zi frumoasă, cu aer cald. Cerul se va menține senin pe tot parcursul zilei, soarele va străluci în voie, iar temperatura maximă va urca până la 29 de grade.
La munte, atmosfera va fi plăcută și mai caldă decât ieri. După-amiaza sunt posibile înnorări și averse de scurtă durată, dar pe timpul nopții precipitațiile se vor extinde în cea mai mare parte a zonei montane, cantitățile de apă depășind de 20 litri pe metru pătrat. Vântul se va intensifica pe creste, mai ales în vest, cu rafale puternice.
Pe litoral, soarele va străluci pe tot parcursul zilei, iar norii vor fi foarte puțini, așadar va fi o zi perfectă pentru cei care se bucură încă de vacanță pe litoral. Temperaturile maxime vor ajunge până la 26 de grade, iar apa mării se va menține la 22 de grade.
Vremea în Europa
Peninsula Iberică se va bucura de soare și vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, pe când în nord-vest atmosfera va fi instabilă și vor domina ploile însoțite de descărcări electrice iar izolat grindină.
Aceeași situație o vom întâlni și în nord, în peninsula Scandinavă, unde vremea se va menține instabilă.
Centrul Europei va fi, de asemenea, cuprins de averse, în timp ce restul continentului se va bucura de mult soare și temperaturi ridicate .

