Proiectele cu bani din PNRR cu grad de realizare sub 30% rămân, dacă sunt gata până anul viitor. Primarii din toată țara se tem că termenul impus de Guvern este imposibil de respectat

20 August 2025, 18:44

În toată țara sunt zeci de proiecte incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență ce ar putea rămâne fără finanțare. La presiunea primarilor, Guvernul a decis ca și investițiile cu un grad de realizare mai mic de 30 la sută să poată fi continuate, dar numai dacă vor fi gata cel târziu în august anul viitor. Unii edili se tem că termenul este imposibil de respectat. Multe grădinițe, școli, reabilitări de blocuri sau rețele de canalizare vor rămâne doar pe hârtie.

La Ploiești, nu va mai putea fi modernizat cu bani europeni un parc, nu se va mai putea înființa un centru de colectare a deșeurilor și nici un serviciu de management inteligent al intersecțiilor. Proiectele au fost votate cu întârziere de Consiliul Local și nu mai pot fi finalizate până la sfârșitul lunii august a anului viitor.

Mihai Polițeanu, primarul orașului Ploiești: Drama este pe centrul de colectare a deșeurilor voluminoase. Vorbim de 5-6 milioane de euro și e o sumă mare.

Toate proiectele din orașul Buzău care ar fi trebuit să fie finanțate prin PNRR sunt finalizate într-un procent de sub 20%. Printre acestea se numără și reabilitarea a zeci de blocuri, care costă 75 de milioane de euro. Autoritățile locale speră ca măcar o parte dintre clădiri să fie finalizate în termenul impus de Guvern.

Constantin Toma, primar Buzău: Ne mobilizăm astfel încât și la cele 30 de blocuri, prin angajamentul pe care și l-a luat constructorul, să realizăm 20 din 30 de blocuri, dacă ne va fi permis.

Adrian Chiroiu, reprezentant al firmei de construcții: (n.r. întrebare: Termenul de 31 august 2026 vi se pare realizabil?) Da. Este. Presupune multă muncă, dar ne putem încadra.

Și creșa din Săcele, județul Brașov, construită cu bani europeni și care ar urma să găzduiască 70 de micuți, ar fi trebuit să fie gata în această toamnă, însă constructorul abia a turnat fundația.

Virgil Popa, primarul municipiului Săcele: Noi nu ne permitem, ca primărie, să continuăm acest proiect, pentru că e o valoare foarte mare, de 16 milioane de lei. Eu sper ca acest proiect să fie continuat.

Specialiștii în atragerea de fonduri europene spun că Executivul trebuie să grăbească procedurile.

Petre Luhan, expert în atragerea fondurilor europene: S-a greșit în managementul guvernamental. Trebuia să facem imediat reforma legilor cerută de Comisia Europeană, pensiile speciale, oamenii din fruntea companiilor de stat. Ca o paranteză, nu se poate ca un manager de companie de stat să primească 8 până la 20 de mii de euro salariu în condițiile în care compania respectivă face zeci sau sute de milioane de euro pe an.

Este ultima ocazie pentru ministere să decidă ce proiecte vor să păstreze în PNRR, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Acolo unde am făcut niște studii, dar nu am avut ordin de începere, nu s-au început lucrările, iarăși ar trebui să ne oprim și să nu cheltuim bani pe proiecte care nu se pot termina până pe 31 august 2026.

În 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței adoptate de Guvern, fiecare minister trebuie să transmită lista proiectelor cu progres sub 30%, dar care pot fi finalizate la timp. De asemenea, trebuie transmise detaliile privind costul total, componenta nerambursabilă, TVA-ul, graficul lucrărilor până la 31 august 2026, riscurile de neimplementare și modul în care proiectele îndeplinesc jaloanele și țintele asumate.

Guvernul a stabilit criteriile după care se împart banii din PNRR. Bolojan: Clarificăm proiectele care vor rămâne

Proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență, realizate în proporție mai mică de 30 la sută, vor putea fi continuate, dar în anumite condiții. O Ordonanță de Urgență, aprobată de Guvern, stabilește noile reguli. Astfel, Executivul încearcă să pună la punct cel de-al doilea pachet de măsuri pentru redresarea economiei, intens disputat în Coaliție. Potrivit unor surse, Guvernul ar urma să își asume răspunderea în Parlament pentru noile reforme, săptămâna viitoare.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite