METEO. Vreme instabilă cu ploi în majoritatea regiunilor

30 July 2025, 09:25

Astăzi, vremea se va menține instabilă și vor fi averse și descărcări electrice în zona montană, Transilvania, Maramureș și Dobrogea, iar spre seară ploile vor cuprinde Muntenia și Dobrogea.



Cantitățile de apă vor depăși 25 de l/mp și vor fi condiții de grindină. Dar nu este exclus să picure trecător și în Banat, Crișana și Dobrogea și tot pe aici vântul se va intensifica în timpul ploilor. În restul țării, vom vedea și soarele printre nori, iar temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade , cu valori mai ridicate în sud și mai scăzute în nord, centru și est.

În Capitală , vom avea momente însorite, mai ales în prima parte a zilei, dar spre seară, sunt posibile averse slabe și descărcări electrice. Maxima se va opri la 29 de grade, o valoare apropiată de normalul perioadei.

La munte vom avea o zi răcoroasă, cu atmosferă instabilă. Ploile vor cuprinde majoritatea masivelor, vor fi însoțite de descărcări electrice și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 25 de l/mp. Vântul va avea aspect de vijelie, cu intensificări semnificative la altitudini.

Pe litoral, vremea va fi, în general, frumoasă și însorită, vVântul va sufla slab pe parcursul zilei, iar temperaturile maxime se vor situa între 27 și 30 de grade, apa mării va avea în jur de 22 de grade.

Vremea în Europa

Pe continent, în mare parte vremea va fi instabilă, cu averse, descărcări electrice, grindină și vijelii. Ploile vor cuprinde de această dată și Peninsula Iberică, dar și nord-vestul Europei, însă  temperaturile vor rămâne în continuare ridicate.

De asemenea, și în Peninsula Scandinavă ploile vor fi abundente, iar vântul va sufla cu putere.

În partea sud-estică va fi caniculă, cu temperaturi ce pot atinge 37 de grade, dar atmosfera va fi instabilă. Pe când în centrul Europei izolat vor fi precipitații slabe și vreme răcoroasă. Însă în celelalte zone nu apar schimbări semnificative față de ziua de ieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă