Analiză BBC: Cum ne afectează sănătatea particulele de microplastic? Rezultate șocante

Conform unei estimări de notorietate, am putea consuma până la 52.000 de microplastice pe an și, deși această cifră exactă a fost contestată ulterior, este clar că aceste particule pătrund în organismul uman în cantități semnificative. Fie că este ingerat prin alimente, prin lichide sau absorbite din aerul pe care îl respirăm, microplasticul a devenit omniprezent.

Microparticulele au fost găsite în fluidele corporale, de la salivă și sânge, până la spută și lapte matern, precum și într-o serie de organe, inclusiv în ficat, rinichi, splină, creier și chiar în interiorul oaselor noastre.

Această convergență constantă a dovezilor a condus la o singură întrebare: când a fost declanșat acest risc și ce efect are asupra sănătății noastre?

O întrebare la care au căutat un răspuns jurnaliștii BBC, mergând pe pistele mai multor studii – unele în desfășurare.

Un prim răspuns oferă probele păstrate la Rothamsted Research, în Harpenden, un centru de cercetare aflat la mai puțin de o oră de mers cu mașina spre nord de Londra.

Inițiat de aristocratul John Bennett Lawes, care a devenit un pionier al îngrășămintelor moderne, centrul testa diverse idei pentru stimularea producției de grâu.

În lipsa tehnologiei moderne, singurul mijloc de stocare a datelor era colectarea meticuloasă a probelor de boabe de grâu uscat, de paie, de sol din câmp și depozitarea lor în sticle.

Când a început, în 1843, Lawes nu avea idee că această tradiție va dura încă 182 de ani și va duce la crearea unei arhive remarcabile de probe.

Acum găzduită la centrul de cercetare Rothamsted Research, din Harpenden, colecția reflectă multe dintre schimbările pe care activitatea umană le-a provocat planetei în ultimele două secole.

Actualul custode al arhivei de la Rothamsted Research, supranumit de colegii săi „Păstrătorul sticlelor”, Andy Macdonald, spune că există o linie clară de demarcație între perioada de dinainte și cea de după începutul erei plasticului.

„Utilizarea plasticului în societate s-a concretizat pentru prima dată la scară largă în jurul anilor 1920, iar începând cu anii 1960 se observă o creștere semnificativă”, explică el.

„O parte din acesta ar fi ajuns inevitabil în sol prin depunere atmosferică, iar microplasticele pot fi, de asemenea, eliberate de anvelopele tractoarelor.”

Astăzi se consideră că, la nivel mondial, oamenii ingerează și inhalează mai multe microplastice decât în orice alt moment din istoria documentată.

Într-un studiu publicat în 2024, oamenii de știință au descoperit că, începând din 1990, a crescut de 6 ori consumul de astfel de particule, în special în diverse zone fierbinți ale globului, dar inclusiv în SUA, China, anumite părți din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Scandinavia.

Însă a fost dificil să se afle cum ne afectează acestea sănătatea.

O modalitate de a afla este ceea ce în cercurile medicale se numește „test de provocare”.

De obicei realizate în domeniul bolilor infecțioase, în cadrul acestor cercetări participanții acceptă să fie infectați în mod deliberat cu un agent patogen, pentru a ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine efectele asupra organismului uman.

La începutul acestui an, opt voluntari curajoși au intrat într-un laborator din centrul Londrei și au înghițit de bunăvoie o soluție cu microplastic. Au făcut-o în schimbul unei mici sume de bani, e drept. Dar studiul finanțat de o fundație este primul test de provocare realizat cu microplastic.

Rezultatele nu au fost încă publicate.

Ipoteza, potrivit lui Stephanie Wright, cercetătoarea de la Imperial College London care conduce studiul, este că mulți dintre noi realizăm în mod involuntar acest experiment pe propriile noastre corpuri, în fiecare zi.

Echipa a copiat unele dintre modalitățile obișnuite prin care mulți dintre noi ingerăm astfel de microparticule, de exemplu scufundând pliculețe de ceai sigilate din plastic în apă fierbinte sau încălzind lichide în cuptorul cu microunde într-un recipient din plastic.

„Știm că încălzirea și apa fierbinte sunt cele mai nefavorabile scenarii pentru ingestia de plastic și că acestea pot facilita eliberarea de microplastice din obiectele din plastic utilizate în mod obișnuit”, spune Wright. „Așadar, vrem să luăm în considerare unele dintre aceste scenarii și să încercăm să vedem câte dintre aceste microplastice sunt absorbite de fapt în intestine și ajung înapoi în sânge.”

Pentru a evalua acest lucru, Wright a făcut analize de sânge, la intervale regulate de timp, pe parcursul a 10 ore.

Datele, care vor fi publicate mai târziu în acest an, vor furniza primele informații concrete despre concentrațiile tipice de microplastic ce ajunge în organismul nostru după ce bem o ceașcă de ceai sau consumăm o masă gata preparată la cuptorul cu microunde.

În ciuda unei serii de investigații efectuate anterior pe animale și în laborator, nu există date concludente ce să ghideze o concluzie despre impactul pe care o doză de microplastice l-ar putea avea asupra unei persoane sănătoase obișnuite.

„Trebuie să știm cât se resoarbe, în comparație cu ceea ce a fost ingerat inițial”, spune Wright. „Iar apoi, preocuparea cea mai mare este unde ajung acestea și dacă se acumulează undeva. Este foarte puțin probabil ca organismul nostru să fie capabil să le descompună complet. Și poate asta duce la afecțiuni precum inflamații cronice și cicatrici ale țesuturilor care compromit funcționarea organelor?”

Aceste întrebări sunt, fără îndoială, pertinente. Cu atât mai mult cu cât, în ultimul an, au apărut diverse studii care au șocat comunitatea medicală.

La sfârșitul lui 2024, cercetătorii chinezi au descoperit microplastic în probele de oase și mușchi prelevate de la un grup de pacienți care au suferit operații de înlocuire a articulațiilor – fie la cot, fie la șold sau la umăr.

În cadrul studiului, oamenii de știință și-au exprimat îngrijorarea cu privire la această descoperire, speculând că prezența microplasticelor în oase sau mușchi ar putea afecta capacitatea unei persoane de a face exerciții fizice.

Alte studii au arătat că anumite tipuri de microplastic pot împiedica creșterea celulelor osoase sau musculare.

Un alt articol publicat la începutul anului 2024 de un grup de cercetători italieni a indicat identificarea de microplastic în depozitele de grăsime de pe pereții arterelor carotide. Acestea sunt principalele vase de sânge care furnizează oxigen creierului. Descoperirea a fost făcută la pacienți cu boli cardiovasculare în stadiu incipient.

Prezența microplasticului a fost legată de agravarea progresiei bolii.

În următorii trei ani, acești pacienți au dezvoltat un risc de 4,5 ori mai mare de accident vascular cerebral, atac de cord sau moarte subită.

În februarie 2025, un alt grup de oameni de știință a identificat microplastic în creier, într-o cercetare făcută pe persoane decedate.

În mod deosebit, cei care fuseseră diagnosticați cu demență aveau o cantitate de până la 10 ori mai mare de microplastic în creier, comparativ cu cei care nu sufereau de această afecțiune.

„Am fost șocați”, admite conducătorul studiului, Matthew Campen, profesor de toxicologie la Universitatea din New Mexico.

Campen preconizează că micile particule de plastic care circulă în fluxul sanguin ar putea să deturneze metabolismul ridicat al creierului și să pătrundă în sistemul nostru nervos central prin intermediul lipidelor, folosite pentru producerea de energie.

Conținutul ridicat de lipide din creier creează un mediu ideal pentru aceste materiale plastice, a subliniat cercetătorul.

„Nu este ca azbestul”, spune Fay Couceiro, profesor de poluare a mediului la Universitatea din Portsmouth din Marea Britanie. „Nu vor provoca imediat un rău specific, dar este mai probabil să vă deterioreze celulele și să vă afecteze starea generală de sănătate, ceea ce vă face mai predispuși la îmbolnăviri”, a explicate el.

Una dintre provocările unice ale încercării de a face legătura între microplasticele și bolile cronice, în comparație cu alți factori de risc bine cunoscuți, precum consumul excesiv de carne roșie sau grăsimile saturate, este că acest singur termen cuprinde o lume de o complexitate aproape infinită.

Studiile privind apa îmbuteliată, de exemplu, au descoperit că un singur litru poate conține până la 240.000 de particule de plastic diferite, de dimensiuni și materiale variate. Printre acestea, cercetătorii au identificat nu mai puțin de șapte categorii diferite de plastic, de la o formă de nailon numită poliamidă până la polistiren.

Potrivit jurnaliștilor BBC, cercetările au sugerat deja că microplasticele sau nanoplasticele ingerate de pacienții cu cancer pot afecta succesul tratamentului. Particulele minuscule sunt capabile să modifice comportamentul medicamentelor împotriva cancerului în organism, limitând cantitatea de ingredient activ eliberat în tumori.

Articolul integral AICI