Expoziţie dedicată Reginei Maria şi Regelui Ferdinand la Palatul Elisabeta. Sunt expuse și fotografii, în premieră, cu fiica lor
Palatul Elisabeta şi-a deschis porţile pentru vizitatorii care pot vedea, în fiecare weekend, până la toamnă, o expoziţie dedicată Reginei Maria şi Regelui Ferdinand. Sunt prezentat şi fotografii, în premieră, cu fiica lor care a ajuns regină a Greciei. De altfel, chiar pentru ea a fost construit palatul. În grădina castelului pot fi admirate mașini de epocă din vremea Regelui Carol al ÎI-lea, expuse de membrii Retromobil Club România.
Un Mercedes-Benz, model Cabrio Coupe, fabricat în anul 1933 și un Mercury, model Eight, fabricat în anul 1939, au atras atenția turiștilor chiar la intrarea în palat.
Ranete Albeet Marian, vicepreşedinte Retromobil Club România, filiala Bucureşti: E primul model de Mercury, Ford a vrut să facă și un model economic. Regele Mihai a avut și el un model asemănător pe care l-a folosit pentru plimbări. Ce s-o fi întâmplat cu el? Din câte știm, a luat cu el doar un Buick pe care-l folosea la vremea respectivă.
În tururile ghidate, în limbile română şi engleză, vizitatorii întră în Salonul şi Biroul Mihai I, în Sala Tronului, unde pot vedea săbiile şi uniformele Majestăţii Sale. Întregul palat a fost amenajat că o mare expoziţie.
Familia Regală celebrează 150 de ani de la naşterea Reginei Maria şi 160 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand cu fotografii în premieră cu suveranii întâlnindu-se cu poporul sau din Primul Război Mondial, de pe front.
Rochii ale Majestăţii Sale Margareta şi fracul Principelui Radu de la ceremonia care le-a fost dedicată la Palatul Ducal din Luxemburg completează expoziţia.
Turul ghidat se încheie cu o plimbare pe aleea „Memorialul Copacilor”, unde toţi şefii de stat, regii şi prinţii care au vizitat palatul din 2001 încoace au câte un arbore pe care l-au plantat împreună cu Familia Regală.

