Formula 1: Norris a câștigat la Silverstone și este aproape de primul loc în clasamentul piloților
Driverul de la McLaren s-a impus duminică în Grand Prix-ul Marii Britanii după un nou duel cu coechipierul Piastri.
Britanicul Lando Norris traversează cea mai bună perioadă a carierei, el triumfând în Marele Premiu al țării sale, a patra sa victorie a sezonului în F1.
Plecat din pole-position, olandezul Max Verstappen a rezistat doar opt tururi în frunte, fiind depășit mai întâi de Oscar Piastri și apoi de Norris, după o manevră greșită a campionului mondial.
A urmat un alt moment decisiv în turul 26, zece secunde de penalizare pentru liderul la general, Piastri, Norris apropriindu-se astfel de lider, iar cu șapte tururi înainte de final Lando a trecut în frunte și nu l-a mai prins nimeni până la fluturarea steagului de sosire.
Un moment intens al cursei a fost și când germanul Nico Hulkenberg a ajuns la finiș, obținând primul podium al carierei după 238 de curse în mai bine de două decenii în „Marele Circ”, perioadă în care n-a fost niciodată în primii trei.
În urma victoriei, Lando Norris s-a apropiat la doar opt puncte de Piastri în clasamentul piloților. Următoarea cursă din Formula 1 va avea loc pe 27 iulie în Belgia, pe circuitul de la Spa-Francorchamps.
Clasament MP al Marii Britanii
1.Lando Norris (Marea Britanie) McLaren Mercedes 1:37:15.735
2.Oscar Piastri (Australia) McLaren Mercedes +6,812 sec
3.Nico Hulkenberg (Germania) Kick Sauber Ferrari +34.742 sec
4.Lewis Hamilton (Marea Britanie) Ferrari +29.020 sec
5.Max Verstappen (Olanda) Red Bull Racing +56.781 sec
6.Pierre Gasly (Franța) Alpine) +59.857 sec
7.Lance Stroll (Canada) Aston Martin +60.603 sec
8.Alexander Albon (Thailanda) Williams +64.135 sec
9.Fernando Alonso (Spania) Aston Martin +65.850 sec
10.George Russell (Marea Britanie) Mercedes +70.674 sec
Clasament piloți
1.Oscar Piastri 234 p
2.Lando Norris 226 p
3.Max Verstappen 165 p
4.George Russell 147 p
5.Charles Leclerc 119 p
6.Lewis Hamilton 103 p
7.Kimi Antonelli 63 p
8.Alexander Albon 46 p
9. Nico Hulkenberg 37 p
10.Esteban Ocon 23 p
Clasament constructori
1.McLaren-Mercedes 460 p
2.Ferrari 222 p
3.Mercedes 210 p
4.Red Bull Racing-Honda 172 p
5.Williams-Mercedes 59 p
6.Kick Sauber 41 p
7.Racing Bulls-Honda 36 p
8.Aston Martin 36 p
9.Haas-Ferrari 29 p
10.Alpine Renault 19 p.

