Formula 1: Kimi Antonelli se impune și în Monaco, a cincea victorie consecutivă pentru pilotul italian
La 19 ani, Antonelli a devenit cel mai tânăr învingător pe circuitul stradal de la Monte Carlo și domină autoritar actualul sezon din F1.
Kimi Antonelli este de neoprit în „Marele Circ”, puștiul italian de la Mercedes s-a impus duminică și în Marele Premiu al Principatului Monaco, desfășurat pe străzile din Monte Carlo.
Plecat din pole position, Antonelli a scăpat devreme de principalul adversar, Max Verstappen, care a abandonat în turul al doilea, în timp ce Charles Leclerc și-a izbit monopostul Ferrari de un parapet în turul 66, după o manevră eșuată de a-l depăși pe coechipierul Lewis Hamilton.
Accidentul lui Leclerc a întrerupt cursa minute bune, iar la restart Antonelli s-a desprins din nou de toți adversarii și a obținut un succes care îl distanțează și mai mult de urmăritori în lupta pentru titlul mondial al piloților.
Hamilton a sosit al doilea, iar Isack Hadjar a prins in extremis podiumul, în locul lui Pierre Gasly, care terminase al treilea, dar a primit o penalizare ce l-a retrogradat patru poziții.
Următoarea etapă, a șaptea a sezonului, este programată pe 14 iunie la Barcelona, MP al Cataluniei.
Clasament MP al Monaco:
1.Kimi Antonelli (Italia) Mercedes 2:23:31.243
2.Lewis Hamilton (Marea Britanie) Ferrari +6.2 sec
3.Isack Hadjar (Franța) Red Bull Racing +23.3 sec
4.Oscar Piastri (Australia) McLaren +24.2 sec
5.Liam Lawson (Noua Zeelandă) Racing Bulls + 26.5 sec
6.Arvid Lindblad (Marea Britanie) Racing Bulls +29.0 sec
7.Pierre Gasly (Franța) Alpine +30.3 sec
8.Alexander Albon (Thailanda) Williams +33.4 sec
9.Esteban Ocon (Franța) Haas +37.1 sec
10.Sergio Perez (Mexic) Cadillac +39.1 sec
Clasament piloți:
1.Kimi Antonelli (Mercedes) 156 p
2.Lewis Hamilton (Ferrari) 90 p
3.George Russell (Mercedes) 88 p
4.Charles Leclerc (Ferrari) 75 p
5.Oscar Piastri (McLaren) 60 p
6.Lando Norris (McLaren) 58 p
7.Max Verstappen (Red Bull) 43 p
8,Isack Hadjar Red Bull Racing) 29 p
9.Liam Lawson (Racing Bulls) 26 p
10.Pierre Gasly (Alpine) 26 p
Clasament constructori:
1.Mercedes 244 p
2.Ferrari 165 p
3.McLaren 118 p
4.Red Bull 72 p
5.Alpine 41 p
6.Racing Bulls 39 p
7.Haas 21 p
8.Williams 11 p
9.Audi 2 p

