Real Madrid, victorie cu un om mai puțin la CM de fotbal al cluburilor

Real Madrid s-a impus fără probleme în duelul cu Pachuca la CM al cluburilor / Profimedia Images
23 June 2025, 00:30 (actualizat 23 June 2025, 08:10)

Echipa spaniolă s-a impus fără probleme în fața lui Pachuca (Mexic) cu 3-1, deși a evoluat 83 de minute în zece jucători.

Când ai fotbaliști de calitate, nu contează dacă rămâi în inferioritate din startul meciului – aceasta este lecția servită de Real Madrid către toți microbiștii planetei, după victoria spectaculoasă obținută duminică în meciul din grupa H cu Pachuca.

Era minutul 7 al meciului de la Charlotte când arbitrul brazilian Abatti i-a arătat „roșu” lui Raul Asencio pentru un fault de ultim apărător la Rondon. Ibericii au protestat vehement, mai ales că centralul sud-american a refuzat să verifice faza la VAR.

Ei bine, mexicanii s-au bucurat degeaba. Până la pauză era deja 2-0 pentru Real, după reușitele lui Bellingham, șut imparabil la colțul lung, și Arda Guler, la capătul unei faze colective electrizante a madrilenilor.

Disperați să revină în joc, mexicanii au continuat să forțeze, iar adversarul i-a taxat pe contraatac, Valverde mărind avantajul lui „Los Blancos” după o lansare splendidă a lui Fran Garcia. Golul de onoare reușit de Montiel a fost prea puțin pentru Pachuca, ținând cont de circumstanțe.

În primul meci al zilei la CM al cluburilor, Juventus nu a avut emoții cu marocanii de la Wydad, scor 4-1. Italienii au punctaj maxim în grupa G și așteaptă încrezători duelul cu Manchester City de joi.

Echipa lui Guardiola s-a distrat cu Al-Ain, 6-0, meci jucat la Atlanta, unde Gundogan a reușit o dublă, iar golgheterul Haalan a punctat din penalty.

Faza grupelor, etapa a 2-a:

Grupa A

INTER MIAMI (SUA) – FC PORTO (Portugalia) 2-1

Au marcat: Segovia ’47, Messi ’54 / Aghehowa ‘8 pen.

PALMEIRAS (Brazilia) – AL-AHLY (Egipt) 2-0

Au marcat: Abou Ali ’49, Lopez ’59.

Clasament:

Palmeiras 4 p, Inter Miami 4 p, FC Porto 1 p, Al-Ahly 1 p.

Grupa B

PARIS ST. GERMAIN (Franța) – BOTAFOGO (Brazilia) 0-1

A marcat: Igor Jesus ’36.

ATLETICO MADRID (Spania) – SEATTLE SOUNDERS (SUA) 3-1

Au marcat: Barrios ’11, ’55, Witsel ’47 / Rusnak ’50.

Clasament

Botafogo 6 p, PSG 3 p, Atletico Madrid 3 p, Seattle 0 p.

Grupa C

BENFICA LISABONA (Portugalia) – AUCKLAND CITY (Noua Zeelandă) 6-0

Au marcat: Di Maria ’45 pen, ’90 pen, Pavlidis ’53, Sanches ’63, Barreiro ’76, ’78.

BAYERN MUNCHEN (Germania) – BOCA JUNIORS (Argentina) 2-1

Au marcat: Kane ’18, Elise ’84 / Merentiel ’66.

Clasament:

Bayern 6 p, Benfica 4 p, Boca Juniors 1 p, Auckland 0 p.

Grupa D

FLAMENGO (Brazilia) – CHELSEA (Anglia) 3-1

Au marcat: Henrique ’62, Danilo ’65, Wallace ’83 / Neto ’13.

ESPERANCE TUNIS (Tunisia) – LOS ANGELES FC (SUA) 1-0

A marcat: Belaili ’70.

Clasament:

Flamengo 6 p, Chelsea 3 p, Esperance Tunis 3 p, Los Angeles 0 p

Grupa E

INTER MILANO (Italia) – URAWA RED DIAMONDS (Japonia) 2-1

Au marcat: L. Martinez ’78, Carboni ’90 / Watanabe ’11.

RIVER PLATE (Argentina) – MONTERREY 0-0

Clasament

River Plate 4 p, Inter 4 p, Monterrey 2 p, Urawa 0 p

Grupa F

BORUSSIA DORTMUND (Germania) – MAMELODI SUNDOWNS (Africa de Sud) 4-3

Au marcat: Nmecha ’16, Guirassy ’34, Bellingham ’45, Mudau ’59 aut. / Ribeiro ’11, Rayners ’62, Mothiba ’90.

FLUMINENSE (Brazilia) – ULSAN (Coreea de Sud) 4-2

Au marcat: Arias ’27, Nonato ’66, Freytes ’83, Keno ’90 / Lee Jin-hyun ’37, Um Won-sang ’45.

Clasament

Fluminense 4 p, Borussia Dortmund 4 p, Mamelodi Sundowns 3 p, Ulsan 0 p.

Grupa G

JUVENTUS TORINO (Italia) – WYDAD (Maroc) 4-1

Au marcat: Boutouil ‘6 aut., Yildiz ’16, ’69, Vlahovic ’90 pen / Lorch ’25.

MANCHESTER CITY (Anglia) – Al-AIN (Emiratele Arabe) 6-0

Au marcat: Gundogan ‘8, ’73, Echeverri ’27, Haaland ’45 pen, Bobb ’84, Cherki ’89.

Clasament

Juventus 6 p, Manchester City 6 p, Wydad 0 p, Al-Ain 0 p.

Grupa H

REAL MADRID (Spania) – PACHUCA (Mexic) 3-1

Au marcat: Bellingham ’35, Guler ’43, Valverde ’70 / Montiel ’80.

RED BULL SALZBURG (Austria) – AL-HILAL (Arabia Saudită) 0-0

Clasament

Real Madrid 4 p, Red Bull Salzburg 4 p, Al-Hilal 2 p, Pachuca 0 p.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite