Localnicii din Praid caută soluții pentru a supraviețui fără turiștii care veneau în zonă în fiecare an

7 iunie 2025, 21:56 (actualizat 7 iunie 2025, 22:25)


La Praid, oamenii așteaptă cu sufletul la gură orice nouă informație despre starea salinei și lucrările aflate în desfășurare. Știu că întreaga operațiune va dura, dar speră ca tavanul vechii mine să NU se prăbușească și salina să poată fi salvată. Până atunci, localnicii caută soluții să supraviețuiască fără turiștii care veneau în zonă, an de an.

Jumătate de milion de oameni au vizitat anul trecut salina Praid. Mulți s-au cazat la pensiunile din zonă, au mâncat la restaurantele de acolo și au cumpărat produse de la magazinele deschise special pentru turiști. Acum, puțini mai trec pe aici.

Și la Corund, aflat în apropiere, se simte îngrijorarea. Turismul a ținut în viață și micile afaceri ale meșteșugarilor. Au avut vânzări tot mai bune de la an la an, proporțional cu numărul celor care vizitau salina.

Oamenii știu că situaţia rămâne critică la salina Praid, unde eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Constructorii au început să sape albia de siguranță pentru devierea pârâului Corund.

A sosit și transportul de conducte prin care urmează să fie captată apa. Însă lucrările sunt de durată.

Opt experți internaționali din Spania, Germania, Olanda și Ungaria lucrează alături de cei români pentru un plan de măsuri care să ducă la salvarea minei și la reducerea pericolelor de inundații în zonă. Primele concluzii sunt așteptate săptămâna viitoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite