Ilie Bolojan și-a reluat mandatul de președinte al Senatului, după ce a asigurat interimatul la Palatul Cotroceni
Ilie Bolojan și-a reluat luni mandatul de președinte al Senatului, după ce a asigurat interimatul la Palatul Cotroceni din 12 februarie până în prezent.
Ilie Bolojan a părăsit luni Palatul Cotroceni, după ce a predat mandatul de șef al statului lui Nicușor Dan. Nu a avut loc o ceremonie militară, în cazul sau fiind vorba doar de interimat în funcția supremă în stat
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Ilie Bolojan a mulțumit echipei Administrației Prezidențiale pentru colaborarea pe care a avut-o în cele 100 de zile de interimat la Cotroceni.
“Pentru mine a fost un privilegiu să lucrez cu această echipă și să cunosc oameni care își fac datoria fără să fie văzuți, de multe ori în condiții de salarizare modeste“, a scris Ilie Bolojan.
Pe 21 mai, Ilie Bolojan și-a prezentat bilanţul mandatului său de președinte interimar, despre care a spus că a avut două domenii importante, cele care țin de politica externă și de apărare.
Ilie Bolojan a devenit președinte interimar după ce Klaus Iohannis a anunțat, pe 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României. Potrivit Constituției, funcția de președinte interimar este preluată de președintele Senatului, în acest caz, Ilie Bolojan.
Anunțul lui Klaus Iohannis a venit după speculații privind demisia sa dar și în contextul cererii de suspendare a președintelui depusă de opoziție.
Președintele Klaus Iohannis, al cărui mandat s-a încheiat oficial la 21 decembrie, a rămas la Palatul Cotroceni după decizia Curții Constituționale (CCR) de a anula alegerile prezidențiale de anul trecut.
În perioada cât Ilie Bolojan a fost președinte interimar al României, funcția de președinte interimar al Senatului a fost asigurată de Mircea Abrudean.

