A înflorit laleaua galbenă de Cazane, specie protejată în România şi Serbia

5 April 2025, 14:06

Este deja un simbol al Clisurii şi atrage în fiecare primăvară sute de turişti uimiți de frumusețea ei, în sălbăticia stâncoasă a cazanelor Dunării. Laleaua galbenă de Cazane, pentru că despre ea vorbim, a înflorit zilele acestea, spre bucuria turiştilor, dar şi a proprietarilor de pensiuni. Pâlcurile de lalele sunt mai multe ca niciodată, spun localnicii, dar şi biologii, care o monitorizează.

Planta crește numai în Cazanele Mari ale Dunării și poate fi văzută doar de pe barcă. Pâlcuri mari, ca nişte dantele galbene şi delicate, îmbracă versanţii stâncoşi şi abrupţi. Un adevărat spectacol al naturii, în această perioadă, care atrage grupuri numeroase de turişti.

O explicaţie este că avem primăveri ploioase, specifice climatului submediteranean, care favorizează creşterea acestei flori, spun biologii, care monitorizează laleaua galbenă de Cazane din 2010.

Perioada de înflorire a lalelei galbene de Cazane este de aproximativ o lună, aşa că există şanse ca ea să poată fi admirată şi de turiştii veniţi în zona în minivacanţa de  Paşte. Laleaua a fost descoperită în anul 1884 de un botanist maghiar, care i-a dat numele științific de „Tulipa hungarica”. 

Floarea este o specie protejată, atât la noi, cât şi în Serbia. Are și mai multe legende triste. Una dintre ele spune că lujerele galbene sunt bucăți din îmbrăcămintea unei tinere îndrăgostite, care din neatenție a căzut de pe versanți în Dunăre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite