Iarna astronomică începe cu solstiţiul de iarnă din 21 decembrie. Cea mai scurtă zi din an

Anul acesta, solstiţiul de iarnă are loc la 21 decembrie ora 11:21, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Începând de la această dată, până la 21 iunie 2023, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Ca în fiecare an, de la primele ore ale dimineții, mii de oameni se adună la Stonehenge, cercul megalitic situat pe o câmpie din sudul Angliei. Toți vor să vadă primele raze de lumină printre pietrele faimosului monument preistoric ale celei mai scurte zile din an.

Solstițiul de iarnă marchează de fapt iarna astronomică.

Stonehenge este un monument construit pe un aliniament care ţine cont de răsăritul soarelui din timpul verii şi de apusul soarelui din timpul iernii. Se crede că solstiţiile au fost celebrate la Stonehenge timp de mai multe mii de ani.

Un studiu publicat recent arată că Stonhenge a fost cel mai probabil construit pentru a unifica populațiile antice de pe teritoriul Marii Britanii de azi.

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.

Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Turca sau Borita care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorâtă simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie ), notează Agerpres.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al luminii.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume.