Ziua Pământului: curiozități și cifre spectaculoase despre planeta noastră
Astăzi este Ziua Pământului. Pământul este de 2.125.000 de ori mai mare decât Bucureștiul și de 2.217 ori mai mare decât România.
Este a cincea planetă ca mărime din Sistemul Solar. Nu e rău deloc. Planeta noastră nu este foarte mare, dar este numai bună de locuit, mai ales în vremuri de pace.
Pământul se învârte în jurul Soarelui cu aproximativ 107.000 de kilometri pe oră, o viteză de aproape 200 de ori mai mare decât cea a unei mașini Shelby care a atins recordul de 508 kilometri pe oră. Lungimea Ecuatorului este de aproximativ 40.000 de kilometri. O astfel de mașină i-ar parcurge în aproximativ 75 de ore.
Dacă ne uităm în Geneza, Pământul a fost creat în ziua a treia, iar Soarele în ziua a patra. Citită literal, relatarea sugerează că Soarele a fost făcut pentru a lumina Pământul și, prin urmare, s-ar învârti în jurul lui. Abia în secolele următoare s-a demonstrat că, în realitate, Pământul se învârte în jurul Soarelui.
Timp de multă vreme, această idee a fost respinsă de autoritățile religioase ale epocii, care nu au acceptat ușor modelul heliocentric. Cu mult înainte, în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, Pitagora și Aristotel susțineau că Pământul este o sferă.
În schimb, Soarele era văzut ca un corp incandescent care se învârtea în jurul Pământului. Anaxagora i-a estimat chiar și dimensiunile: spunea că ar fi fost de cinci ori mai mare decât Peloponezul.

