Scandal la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu. Marți este votul
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii Florin Barbu, intitulată „Odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească”, a fost dezbătută azi în plenul Camerei Deputaților într-o atmosfera explozivă. Opoziția a lansat critici dure. Iar apărarea ministrului nu i-a convins pe cei care îi cer demisia.
Invocarea lui Ceaușescu a fost doar un pretext pentru un potop de critici la adresa ministrului. Inițiatorii de la USR l-au acuzat că nu a rezolvat revendicările fermierilor, că alimentele se scumpesc și că ajutoarele pentru fermieri sunt mult mai mici decât în alte țări. Nu în ultimul rând, a fost acuzat că a modificat legea pentru a declara pășuni terenurile cu stuf din Delta Dunării, special pentru Paul Stănescu, astfel încât familia acestuia să obțină subvenții. O înșiruire de lozinci și propagandă, a declarat în replică Florin Barbu.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Că este o moțiune total neserioasă ne putem da seama încă din titlu. Să vorbească despre Ceaușescu exponenții securiștilor de rit nou e cel puțin jenant. Corect e să le spuneți oamenilor din Deltă de ce le refuzați dreptul de a primi o subvenție pe care alți fermieri din alte state o primesc.
Agricultura e bine gestionată, susțin colegii de coaliție în apărarea ministrului. Liberalii nu au luat însă cuvântul la dezbaterea moțiunii.
Adrian Chesnoiu, deputat PSD: Fiind Bunavestire, o să încep cu o veste bună: o să avem pâine. Și o să avem pâine pentru că în guvernarea Marcel Ciolacu avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată Agriculturii.
Gabriel Andronache, deputat PNL: Partidul Național Liberal va vota împotriva acestei moțiuni.
Critici la adresa lui Florin Barbu au venit și de la UDMR.
Konczei Csaba, deputat UDMR: Consultările și dialogul trebuie să ne fie a doua natură. Ne trebuie câteva direcții de acțiune pe perioada conflictului până la echilibrarea pieței produselor ucrainene și cel mai de bun simt ar fi fost un control ca la carte la granițe.
Tensiunea în plen a urcat la cote și mai înalte cu George Simion la tribună.
GEORGE SIMION, președinte AUR: L-au pus de la partid să retracteze așa-zisele ode și-a dat vina, sărăcuțul, pe oboseală, era foarte obosit, muncește mult, uitați-vă la el! Uitați-vă ce ministru avem, că nu era bun nici de președinte la CAP.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Semnatarii acestei moțiuni pot profita de moment să explice românilor unde s-au dus banii din conturile României!
Votul pentru moțiune este programat mâine.
Moţiunea simplă iniţiată de deputaţii USR este intitulată „Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”.
Deputaţii USR solicită, în moţiunea simplă, ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul Agriculturii Florin Barbu, susţinând că acesta ar trebui să lase funcţia pe care o deţine „pentru cineva mai priceput şi mai puţin nostalgic după comunism”.
„Florin Barbu ar trebui să lase această funcţie pentru cineva mai priceput şi mai puţin nostalgic după comunism. El raportează cifre prea ‘măsluite’ şi tânjeşte după Epoca de Aur. Semnatarii acestei moţiuni îl îndeamnă pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul Agriculturii şi, astfel, să le facă o bucurie fermierilor înainte de sărbătorile de Paşte”, se menţionează în document.
Semnatarii moţiunii consideră că Florin Barbu îi tratează cu dispreţ pe fermieri şi îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piaţă şi în magazine, preţuri mărite.
„Cu toţii am văzut miile de agricultori şi transportatori care au protestat în această iarnă în toată România. Cu toţii ştim că le-a ajuns cuţitul la os. Cu toţii am văzut cu ce dispreţ i-a tratat Guvernul – ţinuţi în frig, nu i-a ascultat cu adevărat nimeni. Am văzut, de asemenea, cum premierul Ciolacu s-a ridicat de pe scaun şi a plecat ţâfnos de la negocieri. Cu ce s-au ales protestatarii? Cu promisiuni scrise pe o fiţuică. Şi asta, în al 13-lea ceas. L-am chemat pe ministrul Agriculturii şi în comisia de specialitate şi la Ora Guvernului, însă nu a venit. Probabil, domnul ministru crede că nu are nicio obligaţie faţă de Parlament şi faţă de români. Se crede preşedinte de CAP şi face ce vrea la dânsul pe moşie”, se afirmă în document.
Potrivit textului moţiunii, produsele cu preţ plafonat au dispărut de pe raft sau au fost scumpite prin scăderea gramajului per produs, iar INS anunţă că preţurile la alimente continuă să crească.â
Iniţiatorii susţinut că, în schimb, ministrul Agriculturii a promovat o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit unor firme apropiate „baronul local PSD Paul Stănescu”.
„Mai avem o problemă la care cerem răspuns de câteva luni: subvenţia APIA pentru stuful din Delta Dunării. Este deja de notorietate publică faptul că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost cel care a promovat, pe vremea când era parlamentar, o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în păşuni pentru care se pot primi subvenţii. La câteva zile distanţă după ce această lege a fost adoptată, ce să vezi? Două firme au depus dosarul să primească nu mai puţin de 5.000.000 de euro subvenţii europene. Două firme, coincidenţă sau nu, în strânsă legătură cu baronul local PSD Paul Stănescu. Adică, mai pe scurt şi mai direct: parlamentarul Florin Barbu i-a făcut cadou o lege cu dedicaţie domnului Paul Stănescu”, se afirmă în moţiune.
Potrivit celor care au semnat textul moţiunii, în calitate de ministru, Florin Barbu „se ţine cu ghearele de această lege trecută de el în Parlament”.

