PSD și PNL continuă luni negocierile privind comasarea alegerilor. UDMR propune ca noii aleși locali să aibă mandat de 5 ani, nu de 4
Decizia de comasare a alegerilor se dovedește a fi o piatră serioasă de încercare pentru coaliție, deși cu o zi în urmă părea sigură. Marcel Ciolacu a refuzat să spună unde s-au împotmolit negocierile, iar liberalii anunță că un calendar al alegerilor n-are nicio legătură cu un eventual candidat comun la președinție. Între timp, UDMR vine cu propunerea ca aleșii locali să aibă după alegeri un mandat de 5 ani, în loc de 4. Negocierile dintre PSD și PNL se vor relua luni.
PSD și PNL vorbesc de continuarea negocierilor pentru comasare și nu de vreo neînțelegere care a dus la amânarea deciziei.
Scenariul suprapunerii alegerilor locale cu europarlamentare rămâne valabil, iar ambele partide recunosc că e nevoie de un calendar electoral complet pe anul 2024.
Luni este programată o nouă ședință a coaliției și cu toții speră că se va ajunge, în sfârșit, la o înțelegere.
Până atunci, UDMR avansează o inițiativă legislativă care prevede ca noii aleși locali să aibă mandat de 5 ani, nu de 4. Ideea li se pare bună multora din coaliție, iar Marcel Ciolacu are și o altă propunere: președintele să revină la un mandat de 4 ani, față de cinci în prezent.
Pentru prima oară în istorie, anul acesta vom avea toate tipurile de alegeri: europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare.

