Patru bărbați suspectați că au furat bijuterii, un pistol și 24 de cartușe dintr-o locuință din Voluntari a unui fost angajt al SRI, audiați. Trei au fost reținuți

18 January 2024, 10:52 (actualizat 18 January 2024, 20:32)

Patru tineri cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani sunt principalii suspecți în cazul spargerii locuinței din Voluntari a unui fost angajt al SRI. Jaful, produs în urmă cu o săptămână și jumătate, a pus pe jar autoritățile, pentru că hoții au plecat, printre altele, cu un pistol și cu zeci de cartușe. Cei patru tineri au fost duși la audieri la sediul IPJ Ilfov, iar trei dintre ei au fost reținuți. Polițiștii au pus cap la cap indicii și, chiar dacă la perchezițiile făcute astăzi n-au găsit obiectele furate, anchetatorii spun că au suficiente probe care să-i incrimineze pe cei patru tineri. Deocamdată, suspecții nu ar fi destăinuit locul în care ar fi ascuns pistolul furat.

Investigația a început după ce, în 6 ianuarie, un bărbat, fost ofiţer antitero al SRI, a reclamat că mai mulți indivizi necunoscuți i-au furat din casă bijuterii, un pistol letal și câteva zeci de cartușe. Hoţii i-au devastat casa, în timp ce bărbatul şi familia lui erau în vacanţă.

Informațiile adunate de anchetatori și probele găsite în locuința fostului angajt al SRI au dus la prinderea suspecților.

Cei patru tineri au crezut că și-au ascuns bine urmele, dar au făcut și greșeli, așa că astăzi au fost percheziționate mai multe case în București și în Ilfov.

În locuința victimei, criminaliștii au găsit probe biologice de la care au început căutarea în diverse baze de date din țară și de afară. Așa l-au identificat pe unul dintre cei patru tineri, care își încercase îndemânarea și în Marea Britanie. Și acolo a fost prins la momentul respectiv.

După vizionarea a numeroase înregistrări de pe camere de supraveghere, polițiștii au refăcut traseul și au dat de urma celorlalți trei.

La percheziții s-ar fi găsit mai multe bunuri care par a proveni din alte furturi, dar și cutii cu articole pirotehnice. Cu ceea ce reușeau să vândă, tinerii și-ar fi hrănit un viciu des întâlnit: sunt dependenți de jocuri de noroc.

Surse judiciare spun că gruparea ar fi pregătit încă o spargere. Planurile le-ar fi fost date peste cap de protestul fermierilor și transportatorilor, care a adus mulți polițiști și jandarmi pe străzi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă