Procese amânate din lipsă de judecători. Termenele de judecată ajung să dureze câțiva ani

8 noiembrie 2023, 17:04

Fiecare judecător are peste 1300 de dosare pe an pe care trebuie să le judece. Singurele procese care nu sunt afectate deocamdată sunt cele penale, pentru a se evita prescrierea faptelor.

La Tribunalul Galați, de la 1 noiembrie, din cele 40 de posturi de judecători vor fi ocupate doar 13 și alte două cu delegare de la alte instanțe.

Lipsa magistraților este cauzată de plecarea din sistem prin pensionare, creșterea vechimiii de la 5 la 7 ani pentru cei care vor să treacă de la judecătorii la tribunale dar și faptul că în perioada pandemiei nu s-au mai organizat concursuri pentru posturile vacante.

Se va ajunge la termene mai mari de un an?

Giulio Nedelcu, preşedintele Tribunalului Galaţi: Da, la secția a două ciliviă se dau teremne în octombrie 2024. De la 1 noiembrie s-a desființat un complet și urmează a fi acordate termene după octombrie e posibil să ajungem și la 2026.

Avocații spun că cel mai mult vor avea de suferit cei implicați în procese.

Cristian Săraru, decanul Baroului Galaţi: Situația e dramatică pentru ei căt și pentru noi ca avocați, dar mai ales pentru justițiabili. La o anumită secție a tribunalului, a mai rams un singur complet cu 700 de dosar.

Beatrice Martiș, avocat: Ne dezavantajează total și financiar dar și din punct de vedere al  al justițiabilului. Soluția ar fi să se intre pe bază de interviu sau examen, din rândul avocaților, care au o vechime de peste 15-20 de ani.

Unii se tem că termenele vor dura atât de mult încât nu vor mai apuca să-și vadă procesele finalizate.

Este criza de personal în toate instanțele din țară. La judecătoria din Moldova Nouă n-a mai rămas niciun judecător, după ce singurul magistrat s-a pensionat la sfârșitul lunii trecute. În prezent, aproape un sfert din posturile de judecători și procurori din întreagă țara sunt vacanțe.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite