5 iunie, Ziua Mondială a Mediului. Microplasticele din mări depășesc acum numărul stelelor din galaxia noastră. Ideea unui start-up din Chile

Poluare cu plastic / Profimedia Images
5 iunie 2025, 07:13 (actualizat 5 iunie 2025, 13:38)

Alimentele pe care le mâncăm, aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem și climatul care face planeta noastră locuibilă vin toate din natură. Ziua de 5 iunie este dedicată mediului și se aniversează la nivel  mondial.  Evenimentul dorește să stimuleze desfășurarea activităților de protejare a mediului înconjurător și să sensibilizeze factorii de decizie politico-administrativă în organizarea ecologică a vieții comunităților și statelor.

Ziua Mondială a Mediului din 2025 se concentrează pe stoparea poluării cu plastic.

Poluarea cu plastic agravează efectele mortale ale triplei crize planetare: criza schimbărilor climatice, criza naturii, a pierderii terenurilor și a biodiversității și criza poluării și a deșeurilor.

Cifre îngrijorătoare

Peste 400 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an la nivel mondial, din care jumătate sunt concepute pentru a fi utilizate o singură dată. Din această cantitate, mai puțin de 10 % este reciclat.

Aproximativ 11 milioane de tone ajung anual în lacuri, râuri și mări. Aceasta reprezintă aproximativ greutatea a 2 200 de turnuri Eiffel la un loc.

Peste 800 de specii marine și de coastă sunt afectate de această poluare prin ingestie, încurcare și alte pericole.

Microplasticele din mări depășesc acum numărul stelelor din galaxia noastră.

Costul social și de mediu anual al poluării cu plastic variază între 300 și 600 de miliarde de dolari.

Microplasticele – mici particule de plastic cu diametrul de până la 5 mm – ajung în alimente, apă și aer. Se estimează că fiecare persoană de pe planetă consumă mai mult de 50 000 de particule de plastic pe an – și mult mai multe dacă se ia în considerare inhalarea.

Plasticul de unică folosință aruncat sau ars dăunează sănătății umane și biodiversității și poluează fiecare ecosistem, de la vârfurile munților până la fundul oceanului.

Având la dispoziție date științifice și soluții pentru a aborda problema, guvernele, companiile și alte părți interesate trebuie să intensifice și să accelereze acțiunile pentru a rezolva această criză.

Anul acesta, Ziua Mondială a Mediului se alătură campaniei #BeatPlasticPollution, condusă de UNEP, pentru a mobiliza comunitățile din întreaga lume să pună în aplicare și să pledeze pentru soluții.

Ziua Mondială a Mediului scoate în evidență dovezile științifice din ce în ce mai numeroase privind impactul poluării cu materiale plastice și încearcă să impulsioneze refuzul, reducerea, reutilizarea, reciclarea și regândirea utilizării materialelor plastice pentru a construi un viitor mai curat și mai durabil.

Cum încearcă un start-up să ne schimbe relaţia cu plasticul

Dacă intrați într-unul dintre magazinele de proximitate din Chile, veți vedea aparate de reumplere inscripționate cu numele „Algramo”. Oamenii vin cu recipiente reutilizabile – fiecare prevăzut cu o etichetă RFID unică – şi le reumplu cu produse esențiale, cum ar fi șampon, detergent de rufe sau de vase. De asemenea, aceștia pot comanda reumpleri la domiciliu și pot plăti prin intermediul unei aplicații telefonice.

Serviciile de reumplere de acest tip sunt esențiale pentru rezolvarea crizei poluării cu plastic, spun experții. Reducerea consumului de produse din plastic de unică folosință, inclusiv sticle și recipiente, poate diminua cantitatea de 430 de milioane de tone de plastic produsă anual de omenire, dintre care două treimi sunt produse cu durată scurtă de viață care devin repede deșeuri.

Costul pe gram al produselor Algramo este același, indiferent cât de puțin sau de mult cumpără clienții. Reducerea „impozitului pe sărăcie”, care îi obligă pe cei cu venituri mai mici să suporte cheltuieli mai mari pentru că nu cumpără în cantități mari, este obiectivul central al start-up-ului chilian Algramo – care înseamnă „la gram” în spaniolă.

Companii precum Algramo, care a fost înființată în 2013, ilustrează beneficiile economice ale abordării acestei probleme și ale reimaginării relației omenirii cu plasticul. După cum a declarat José Manuel Moller, fondatorul și directorul executiv, „Oamenii decid între buzunarul lor și planeta lor, așa că trebuie să fim mai ieftini și mai buni”.

„Clienții noștri plătesc pentru ambalaj doar la prima achiziție”, spune Cristobal Undurraga, managerul mărcii Algramo. „Acest lucru permite familiilor să plătească cu aproximativ 40% mai puțin pentru produsele esențiale din cauza supraprețului pe care îl au de obicei produsele în formate mici.”

Având în vedere că o treime din toate materialele plastice produse sunt utilizate o singură dată și aruncate, soluțiile la criza poluării cu plastic trebuie să urmeze o abordare bazată pe ciclul de viață, conform raportului Turning off the Tap (Închiderea robinetului) al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Aceasta presupune reducerea poluării cu plastic în toate etapele ciclului de viață al unui produs și încurajarea reutilizării.

„Trebuie să eliminăm plasticul inutil”, a declarat Elisa Tonda, șefa Direcției resurse și piețe din cadrul UNEP. „Industria alimentară și a băuturilor este principala sursă de deșeuri din plastic în țările în curs de dezvoltare și este responsabilă pentru 9 dintre cele mai frecvente 10 articole ridicate în timpul curățării plajelor.”

Printre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat compania a fost schimbarea modului în care marile companii tratează plasticul.

„Companiile și-au configurat echipele și furnizorii să lucreze după un model liniar, în care, după ce produsul este vândut, ambalajul nu mai are nicio relevanță pentru ele”, spune el. „Noi propunem opusul: odată ce un produs este vândut, este responsabilitatea companiei să păstreze acel ambalaj în economie și departe de mediu, iar noi suntem aici pentru a facilita această tranziție.”

Din 2020, clienții Algramo au reutilizat peste 900 000 de ambalaje, echivalentul a peste 100 000 de kilograme de plastic care ar fi devenit deșeuri. Dorința consumatorilor – și stimulentele economice – există pentru a revoluționa modul în care producem, consumăm și reutilizăm produsele noastre din plastic.

Algramo s-a extins şi în alte ţări.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite