Simona Halep, despre viața ei de acum: Am timp pentru mine, mă plimb, călătoresc, ies în oraș, ceea ce nu făceam înainte

9 July 2025, 09:39 (actualizat 9 July 2025, 14:38)

Simona Halep a aterizat la Iași, unde va juca astăzi, miercuri, un meci demonstrativ în cadrul turneului Concord Iași Open, alături de Andrei Pavel și jucătorul Stan Wawrinka (fost nr. 3 mondial, acum locul 153)

Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a spus că va vizita Iașul, acum, că are ocazia, și că abia așteaptă meciul demonstrativ programat miercuri: Andrei Pavel este un drăguț și chiar mă simt bine alături de el și sper să îi bucurăm pe cei care vin să se uite la noi și să avem o zi frumoasă.

Despre viața ei de acum, fără tenis, Simona Halep a spus: E mai bine, pentru că am timp pentru mine, să mă odihnesc, nu mai am stresul pe care îl aveam, nici presiunea pe care o aveam. Bineînțeles că îmi lipsește tenisul, dar sunt într-o perioadă foarte bună și îmi doresc doar să mă odihnesc. Simt lipsa performanței, dar nu mă plictisesc și mi-e bine încă.

Întrebată cum își petrece timpul, fostul nr. 1 mondial a răspuns că se plimbă foarte mult, călătorește și iese în oraș, ceea ce nu făcea înainte.

Cât privește turneele de la Iași (Concord Open, de băieți, și Unicredit Iași Open, cel de săptămâna viitoare, de fete), Simona Halep a răspuns: Sunt turnee frumoase, cu jucători foarte foarte buni, cum este și Stan Wawrinka, la fete este un turneu destul de solid, este un lucru bun pentru tenisul românesc și vreau să îi felicit pe toți cei care fac treburi importante pentru tensiul românesc, pentru toate jucătoarele est eun plus, să poată să joace în România, și eu când eram pe la 15-16 ani erau turnee de 10.000, m-au ajutat atunci și sper ca și fetele de la noi să aibă un ajutor cu aceste turnee.

Despre fetițele care se apuc de tenis “pentru că vor să fie Simona Halep”, tripla campioană de Grand Slam a spus că mă bucur să aud asta și sper să le motivez în continuare și sper ca rezultatele mele să le motiveze și să le dea încredere că se poate, sper ca și alte fete să facă asta pentru copilașii care vin din urmă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă