34 de cadavre identificate într-o groapă comună clandestină din Mexic

Mexic / Profimedia Images
27 iunie 2025, 07:25

Resturile a 34 de cadavre au fost identificate într-o groapă comună clandestină descoperită în februarie în statul Jalisco (vest), cel mai afectat de dispariții din Mexic, a anunțat joi un procuror local, Salvador Gonzalez, citat de AFP.

Groapa a fost descoperită într-o zonă rezidențială în construcție din municipalitatea Zapopan, parte a zonei metropolitane Guadalajara, capitala statului Jalisco.

Conform datelor oficiale la 31 mai, Jalisco înregistrase 15.683 de cazuri de dispariții, conform estimărilor Parchetului.

‘După analiza resturilor care au fost găsite (…), acestea corespund la 34 de persoane’, a declarat procurorul într-o conferință de presă.

‘Compania de construcții ne-a anunțat că a găsit niște rămășițe’ la sfârșitul lui februarie și, de atunci, ‘am început să lucrăm’, a explicat Gonzalez.

Jalisco este bastionul Cartelului Jalisco New Generation (CJNG), desemnat la începutul acestui an drept ‘organizație teroristă străină’ de către administrația președintelui american Donald Trump.

Potrivit Washingtonului, acest cartel, împreună cu cartelul Sinaloa, este unul dintre principalii responsabili ai traficului de fentanil, un opioid sintetic care a cauzat zeci de mii de decese prin supradoză în Statele Unite.

Mexicul a înregistrat peste 127.000 de persoane dispărute, majoritatea din 2006, an în care guvernul federal a lansat o operațiune militară antidrog criticată.

Anchetatorii atribuie disparițiile grupurilor criminale care își îngroapă clandestin sau incinerează victimele.

În martie, rude ale persoanelor dispărute au găsit încălțăminte și haine la o fermă abandonată din Teuchtitlan, la vest de Guadalajara.

Ferma a servit probabil drept tabără de antrenament pentru Cartelul Jalisco New Generation. Parchetul afirmă că la ora actuală dovezile nu permit să se tragă concluzia că corpurile umane au fost arse la ferma Izaguirre sau că a fost o tabără de execuție. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite