Zona surpării din Slănic Prahova, monitorizată cu drone și senzori seismici. S-ar putea produce microcutremure, spun experții Institutului Național pentru Fizica Pământului

28 aprilie 2024, 12:41 (actualizat 28 aprilie 2024, 19:36)

Primele concluzii ale experţilor care au monitorizat zona în care a apărut craterul din centrul orașului Slănic Prahova sunt așteptate luni. Specialiști din mai multe domenii urmează să pună la dispoziția autorităților rapoarte privind cauzele prăbușirii și riscurile asociate. Până la identificarea unor soluții, cei peste 40 de localnici evacuați nu se pot întoarce la apartamentele lor.

Deocamdată, singura veste bună pentru localnici e că groapa apărută acum câteva zile nu se mai adâncește. În zonă a fost delimitat un perimetru de siguranță. Accesul le-a fost permis doar experților de la Departamentul de Geotehnică și Fundații al Universității de Construcții din București, de la Institutul Geologic și de la Institutul Național de Fizica Pământului.

Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova: Dânșii sunt aici pentu a ne ajuta și pentru a întocmi niște rapoarte care ne sunt necesare să evaluăm situația creată. La momentul finalizării acestui raport, autoritatea locală să degajeze și zona. Vorbim de copaci, de stâlpi și să începem o oarecare reamenajare.

De asemenea, nu sunt constatate evoluții privind tasarea terenului. Atât autoritățile locale, cât și specialiștii sunt interesați ca localnicii evacuați dintr-un bloc aflat în apropierea surpării să se întoarcă acasă, dar acest lucru nu se poate face până când nu vor exista toate garanțiile că nu va continua surparea de teren.

Luni este așteptat un raport preliminar, care este legat de cauzele surpării terenului.

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, sâmbătă, referitoare la evenimentul de tasare a terenului și apariția fisurilor din Slănic, s-a solicitat autorităților publice și operatorilor economici din zonă să pună la dispoziție, în termen de 48 de ore, studiile geotehnice și geologice efectuate pe raza localității Slănic, în vederea transmiterii acestora către instituțiile specializate și organismelor abilitate.

S-ar putea produce microcutremure, spun experții Institutului Național pentru Fizica Pământului, din cauza prăbușirii unor galerii sau alunecărilor de teren. Despre tasare se știa de multă vreme și ar fi trebuit urmărită atent, susține conducerea Institutului.

Localitatea Slănic Prahova stă pe un zăcământ de sare, dispus sub forma unei lentile, au explicat specialiștii în Fizica Pământului. Sarea e exploatată de foarte mult timp, iar experții spun că nimeni nu mai știe pe unde se află unele galerii ieșite din uz.

Cristian Mărunțeanu, prof. univ, Facultatea de Geologie și Geofizică, Univ. București: Prin metode geofizice s-ar putea încerca local să se vadă dacă există infiltrări de apă şi dacă există goluri subterane cunoscute sau necunoscute sau dacă există infiltraţii pe o serie de fisuri, pentru că toată problema acolo la Slănic este dată de dizolvări şi prăbuşiri ale unor lucrări vechi. Apa se infiltrează şi dizolvă sarea, infiltraţiile se pot face pe fracturi, pe falii, pe fisuri, pe oriunde.

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a cerut Comitetului Local pentru Situații de Urgență Slănic să ia noi măsuri pentru siguranța populației și a bunurilor din zonă.

Aceste măsuri sunt necesare pentru stabilirea cauzelor care au determinat acest fenomen, precum si pentru determinarea evoluției tasării în perioada următoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă