Ziua în care Sartre a refuzat premiul Nobel pentru Literatură. „Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție”

La 22 octombrie 1964 scriitorul, filosoful și eseistul francez Jean Paul Sartre refuza Premiul Nobel. Academia suedeză insistă, drept urmare Sartre le răspunde cu deferență că, deși e onorat, nu poate primi distincția fiindcă aceasta îi poate transforma caracterul. În plus nu crede că un scriitor ar trebui să se lase transformat în instituție și nici să fie glorificat în timpul vieții.

“Motivele personale sunt următoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. După război, în 1945, când mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat deși aveam prieteni care erau în guvern. La fel, n-am dorit niciodată să intru în Collège de France așa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (…) Nu e același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (…) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.” (Scrisoarea care motivează refuzul premiului Nobel).

Sartre a fost un nonconformist. Ca scriitor nu era excesiv de talentat. Se pricepea mai bine la filosofie. Dar piesele lui de teatru, de la Muștele, până la Diavolul și bunul Dumnezeu, sunt încântătoare.

Mulți critici au spus că e tezist. Dar ce ar putea fi un scriitor care crede în idei, nu în narațiune? Și pentru ce ar intra neapărat tezismul în conflict cu talentul?